Erno Beke este numele unui colecționar de care, dacă nu ați auzit până acum, cu siguranță veți auzi. Fie trecându-i pragul, fie din emisiuni tv, fie de pe internet. În cele peste 7 decenii de când poartă statutul de ,,colecționar”, a adunat cele mai variate obiecte și colecții. Îl găsiți la Târgu Secuiesc, la 60 de kilometri de Brașov, într-o casă mare din centrul orașului, naționalizată și apoi răscumpărată de proprietar. Are săli pline de colecții situate pe două etaje, în care nu a reușit să expună tot ceea ce a strâns, pentru că, deși proprietatea muzeului său este generoasă, nu este suficientă cât să găzduiască tot ce deține colecționarul și familia sa.

Trebuie să spunem că alți doi membri ai familiei Beke îi împărtășesc pasiunea și pun la fel de mult suflet în gestionarea obiectelor din muzeu: soția Lenke și fiul Istvan.

Ce vă va surprinde din capul locului când veți ajunge acolo este atunci când vi se va spune că muzeul este gratuit. Erno Beke face și ghidajul pentru fiecare musafir, pentru că altminteri turiștii ar pierde mult din farmecul acestor colecții.

   

Târgu Secuiesc s-a dezvoltat ca piață între Moldova și Brașov

Începutul muzeului este de fapt o scurtă istorie a orașului Târgu Secuiesc și personalităților sale. Vedem cum arăta urbea pe la începutul anilor 1900 și în anii interbelici. În jur de 40 de minute durează explicațiile obiectelor expuse pe holul de la intrare, ne spune ghidul nostru.

Zăbovim asupra unei fotografii îngălbenite cu Târgu Secuiesc și piața sa. Este importantă, spune proprietarul muzeului pentru că ,,orașul a primit faima și dezvoltarea cinste pieței centrale. Aici s-au vândut de-a lungul anilor produsele în patru feluri: de pe jos, din corturi, din căruțe și din prăvălii. Pe jos vindeau precupeții, cei care care se sculau de zor, culegau din grădină poamele căzute, precum mere, prune, pere, mai scoteau și câteva rădăcini de hrean și țelină și veneau cu toate la piață. De regulă erau femei. Ele stăteau toată ziua în piață să își vândă marfa, vedeau și auzeau totul din târg, așa că erau predecesoarele Facebook-ului. Din corturi își vindeau produsele cele 13 bresele, din căruțe vindeau cei veniți de dincolo de munte”.

 

Muzeul din care poți să iei piese acasă

O sală mare din casa-muzeu este gândită să aibă două funcționalități: să găzduiască diferite expoziții de-a lungul vremii și să fie locul de unde oamenii pot lua acasă ce le place. Există și o condiție, să pună ceva la schimb!

Dacă aveți acasă o colecție personală de lingurițe de epocă, de brichete etc., și găsiți aici un exemplar pe care nu îl dețineți, îl puteți lua la plecare, dar să puneți ceva în loc. Practic, este un schimb de piese între colecționari. Sala aceasta este precum Târgu Secuiesc, loc de troc!

În sală se găsea la momentul vizitei mele acolo expoziția unui artist, care a pictat cele mai importante momente din ultimii 5 ani, cum ar fi: moartea Reginei Angliei și urcarea pe tron a Regelui Charles, venirea unui nou Papă, izbucnirea pandemiei de Covid, războiul din Ucraina, al doilea mandat la Casa Albă a lui Donald Trump și așa mai departe.

 

Sala de Fier – cele mai frumoase colecții

Mie mi-a plăcut foarte mult o sală cu colecții deosebite: de fiare de călcat, de obiecte făcute din muniția de război, de mojare, de lămpi, de lacăte și de lingurițe. Aici toate lucrurile expuse sunt din metal.

,,Uitați-vă de câte tipuri pot fi fiarele de călcat: avem de dame, de bărbați, de croitori… La rândul lui, fierul de dame este și el de două feluri: cu mâner drept și cu mâner curbat. Cel cu mâner drept a fost făcut primul. Femeile călcau la sfârșit de săptămână, după ce făceau de mâncare, fasole, sarmale și așa mai departe. Le rămânea jar, iar cu jarul încălzeau fierul de călcat. De la mult călcat, se încingea și partea de sus a mânerului, care era dreaptă. Așa a ajuns să se facă mânerul curbat, să fie partea de sus a mânerului mai departe de locul jarului din fier. Prin 1920 se întâmpla modificarea aceasta. Noi, coloecționarii, colecționăm fiarele după închizători: cu balaur, leu, cocoș, câine, fluture, om, bilă sau alte tipuri. Avem și modele foarte mici expuse, ele se foloseau la calcatul dantelei”, ne explică ghidul nostru.

Am mai aflat din aceeași Sală a Fierului, că lămpașul este de două feluri: cu fitil drept și cu fitil rotund, ultimul dând de două și jumătate mai multă lumină decât cel cu fitil drept. În trecut, cel cu fitil rotund era preferat de familiile cu fete, pentru lumina pe care o dădea și pentru faptul că nu făcea multă funingine.

Pe un raft mai la stânga sunt prezentate tot felul de lucruri făcute pe front din obuze, baionete, gloanțe și altă muniție care se găsea la dispoziția celor pricepuți în arta transformării lor. În Primul și Al doilea Război Mondial s-au găsit printre soldați și meșteri pricepuți, care în zilele în care nu era luptă meștereau la adevărate obiecte de artă. Așa au ieșit de pe front vaze de flori, scrumiere, sfeșnice, creioane, brichete. ,,Ce am expus eu aici nu este făcut de aceeași persoană, fiecare obiect are propriul lui autor și împreună constituie o artă a tranșeelor. Sunt lucruri făcute nu numai pe frontul din România, ci și din afara țării”, precizează colecționarul.

Într-un colț din aceeași sală este amenajată o poartă ,,fermecată” pline de lacăte și cifruri. Numai atât vă zic, dacă știți să ghiciți cum se deschide vreun lacăt pe care vi-l arată colecționarul, primiți un cadou! Practic, aproape orice lacăt pe care pui mâna este imposibil de deschis. Nu pentru că nu are soluție, ci pentru că, dacă nu îți spune el, nu ai nicio șansă.

Prezentarea completă a acestei săli durează 40 de minute.

 

Sala Insignelor

De la Sala de Fier, trecem la Sala Insignelor, cum este denumnită ea după colecția cea mai mare pe care o prezintă.

Erno Beke are în colecție 55.000 de insigne, dar pe pereți vedeți expuse 8.000 de piese, căci nu încăpeau mai multe. ,,Le-am colecționat pe teme: muzică, vânătoare și pescuit, auto-moto, cosmonautică, pace, Crucea Roșie, politică. Din 1984 umblăm anual la expoziții naționale cu această colecție de insigne. O parte din  diplomele pe care le-am primit eu, Lenke sau Istvan sunt expuse aici”, spune acesta.

 

Sala Revoluției de 1848

Până să trecem într-o altă sală, cea a Revoluției din 1848, vedem în niște vitrine de sticlă 1.300 de degetare (fără dubluri) și vreo 400 de cutii de bijuterii. Apoi, pășim într-o încăpere în care se poate ține o lecție de istorie.

,,Tot ce se vede aici este în strânsă legătură cu istoria orașului nostru din acea perioadă. Aici în general țin o lecție de istorie care durează cam o oră. Pot să vă spun că nu toate lecțiile de istorie care sunt predate la școală sunt conform realității. Eu susțin contrariul în anumite situații și pot să îl și dovedesc”, spune ghidul.

 

Colecționar de la vârsta de 3 ani, din cauza unei boli

Cu Sala Revoluției din 1848 am epuizat jumătate din colecțiile lui Erno Beke. Alte 5 săli sunt la un nivel inferior și, până coborâm la ele, îl întreb despre pasiunea sa de a colecționa.

,,Colecționez de când aveam 3 ani. Atunci am fost bolnav și mama mi-a adus la pat o vedere cu o cloșcă și puii ei, pe marginea căreia a conceput o poveste. Așa de mult mi-a plăcut povestea, că, după însănătoșire, am luat vederea și m-am dus cu ea prin vecini. Oamenii mi-au dat vederile pe care le aveau ei, diferite de vederea mea cu cloșca. Astăzi am peste 600.000 de vederi, pe care le-am și inclus în 6 volume scrise de mine”, a spus Erno Beke.

Soția sa Lenke îi este aproape tot timpul și împreună își petrec cea mai mare parte din zi așezând piese sau făcând curat printre ele. Locuiesc câteva case mai în jos, muzeul este tot proprietatea lor (clădire recuperată după ce a fost naționalizată), dar nu este încălzit. Este un spațiu prea mare pentru a putea fi încălzit, din punct de vedere al costurilor, de către familia care nu percepe bilet de intrare.

 

Ouă Kinder și colecții de sticlărie, la subsolul clădirii

Ajungem la nivelul inferior al casei și aici ne întâmpină multe alte colecții: de la sticle de parfumuri, la pixuri, la alte obiecte din domeniul sticlăriei. Dacă vreți să vedeți pahare inedite, aici este locul: unele fabricate în mod înclinat precum turnul din Pisa, altele conținând lucrări tot de sticlă în interiorul lor.

Sunt multe ghicitori la care vă va ruga ghidul să răspundeți, ceea ce face ca muzeul să fie interactiv, educativ și incitant.

Finalul muzeului se termină cu un tur prin Bârlogul Kinder, secțiune care a fost creată pentru ca și cei mici care îi însoțesc pe părinți să aibă parte de ceva destinat lor.

,,Sunt cam 10.000 de piese în această colecție. Primul ou Kinder a fost făcut în 1974, de un cofetar italian. Primele figurine au fost pictate cu mâna și așa de reușit a fost proiectul oului Kinder, încât acesta nu a mai putut să facă față cu pictura manuală. Astăzi există în lume 30.700 de tipuri de surprise Kinder”, spune Erno Beke.

 

Date de contact

Casa Colecțiilor din Târgu Secuiesc a fost deschisă în anul 2010. Dacă vă doriți să-i faceți o vizită, vă las aici datele de contact:

Adresă: Târgu Secuiesc, Curtea 21

Telefon: 0744202702

 

(CRISTINA CORNILĂ)