LOGO2
De la 1 ianuarie, Bulgaria trece la moneda euro. Vom plăti concediile de la vară de pe litoralul bulgăresc în euro
708 vizualizari

Bulgaria va deveni astfel a 21-a ţară care adoptă moneda unică europeană, o integrare care provoacă îngrijorări în rândul unor locuitori, care se tem că euro va alimenta inflaţia şi va accentua instabilitatea politică.

În timpul verii, a apărut o mişcare de protest, în spatele căreia stau în principal partidele de extremă dreaptă şi pro-ruse, care cere ,,menţinerea levei bulgăreşti", profitând de temerile bulgarilor că trecerea la euro va duce la creşterea preţurilor.

 

Înainte de Bulgaria, Croaţia, în 2023, este ultima ţară care a adoptat moneda unică, introdusă iniţial la 1 ianuarie 2002 în douăsprezece ţări UE.

În acest context de instabilitate, orice problemă legată de introducerea monedei euro va fi exploatată de politicienii anti-UE.

Potrivit celui mai recent Eurobarometru, 49% dintre bulgari se opun monedei unice.

Îngrijorările sunt vizbile în special în zonele rurale sărace.

După hiperinflaţia din anii 1990, după căderea comunismului, Bulgaria şi-a legat moneda de marca germană, apoi de euro, deci este deja dependentă de politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE), fără a avea totuşi un cuvânt de spus în această problemă. ,,Acum va putea în sfârşit să participe la deciziile din cadrul Uniunii Monetare", a declarat pentru AFP Georgi Angelov, economist la Institutul pentru o Societate Deschisă din Sofia.

Câştigurile legate de adoptarea monedei euro vor fi ,,substanţiale", a asigurat preşedintele BCE, Christine Lagarde, invocând ,,schimburi mai fluide, costuri de finanţare mai mici şi preţuri mai stabile". Întreprinderile mici şi mijlocii ar putea economisi echivalentul a aproximativ 500 de milioane de euro în costuri de schimb, a adăugat Lagarde într-un discurs ţinut luna trecută la Sofia.

Un sector care ar urma să beneficieze în mod special de euro este turismul, care în acest an a fost responsabil pentru aproximativ 8% din PIB-ul Bulgariei.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *