LOGO2
Se spune că un om trebuie să planteze în viață cel puțin un pom. Ce ziceți de primarul din Șercaia, care se apropie de un milion?!
2436 vizualizari

În peste 20 de ani de când se plantează la Șercaia, în această comună au reușit să prindă rădăcini sute de mii de copaci. Prin 2019, primarul contabilizase vreo 400.000 de mii de pomi, dar de atunci nu a mai reușit nimeni să le țină socoteala. Cifra tinde spre un milion, probabil, acum. Salcâmi în special, dar au fost şi ani în care s-au cumpărat stejari şi frasini. Media anuală este de 40.000 de puieți, însă s-a întâmplat ca în acelaşi an să fie plantaţi şi 80.000 de puieţi. Cei mai mulți dintre ei au fost plantați pe malul pârâului Șinca, dar nu este singura zonă pe care s-au făcut împăduriri. Potrivit primarului Paltin, salcâmul poate să ajungă la exploatabilitate peste 35 de ani de la plantare, în vreme ce stejarul abia peste 60-70 de ani.

   

Anul acesta nu mai este mult până când începe o nouă campanie de împăduriri în această comună din Țara Făgărașului. Generațiile viitoare care vor crește și se vor forma în Șercaia îi vor datora actualei administrații un mare respect pentru ce face astăzi, din punct de vedere al mediului înconjurător.

,,Nu ratăm niciun an, cu siguranță voi planta cel puțin 20.000 de puieți. Deja am luat legătura cu cei care ne-au furnizat până acum puieții, nu am achiziționat încă, dar ei vor fi achiziționați – ca în tot anul – tot prin Ocolul Silvic Făgăraș. Noi, ca primărie, nu putem să plătim, dar din banii care îi revin primăriei noastre de la Ocolul Silvic care ne administrează pădurea vom putea plăti”, dă asigurări edilul Cristinel Paltin.

Cele mai multe plantări se fac primăvara, dar au fost ani în care și toamna s-a mobilizat la plantat administrația locală. Teren care tinde spre deșertificare sau surpare se găsește întodeauna.

,,Din suprafața de 10.000 de hectare cât are comuna noastră, găsim tot timpul locuri neproductive pe care să facem plantări. Atâtea locuri sunt, încât nu suntem noi capabili să terminăm vreodată cu plantările!”, susține primarul.

,,Salcâm cumpărărm în general, pentru că această specie presupune după aceea foarte puține lucrări de îngrijire, iar rata de prindere tinde către 100%. Lucrările le facem cu oameni din satele comunei. Nu vorbim aici de voluntari, căci, cu părere de rău, vă spun că voluntari nu se prea găsesc să facem aceste perdele de protecție. Sunt în schimb oameni care vor să mai câștige un ban, iar noi ne bazăm pe aceștia, mai ales că, plătindu-i pe ei, banii rămân cumva în Șercaia”, precizează Cristinel Paltin.

Cu bani puțini și multă muncă, la care se adaugă o ambțiție de neclinitit, administrația de la Șercaia ar putea intra cu ușurință într-un top al plantărilor din țara asta, dacă s-ar face vreunul.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *