Evenimentul caritabil „Dar din dar se face Rai”, organizat de Casa de Cultură a Municipiului Făgăraș și Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, se bucură de un interes ridicat din partea comunității. Organizatorii anunță că mai sunt disponibile doar câteva locuri, iar accesul se face exclusiv pe bază de invitație.
Concert dedicat sprijinirii pacienților HOSPICE Casa Speranței
Concertul de pricesne va avea loc marți, 7 aprilie, de la ora 19.30, în Crama Cetății Făgăraș. Evenimentul are un caracter caritabil, iar toate fondurile strânse vor fi direcționate către Fundația HOSPICE Casa Speranței, pentru susținerea serviciilor de îngrijire paliativă oferite pacienților din întreaga regiune.
Publicul va putea asculta coruri din Făgăraș și Țara Făgărașului, într-un program special pregătit pentru perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.
Invitata specială a serii este Oana Bozga Pintea, interpretă cunoscută pentru repertoriul său de pricesne și muzică tradițională.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, iar rezervarea este obligatorie. Cei interesați pot solicita invitații la numărul de telefon 0268.211.929, de luni până vineri, între orele 10.00 și 16.00.
Organizatorii încurajează comunitatea să se alăture acestui demers umanitar, subliniind că fiecare contribuție poate aduce sprijin real pacienților aflați în îngrijirea HOSPICE.
(CRISTINA CORNILĂ)
