Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea intervin, în această dimineață, la un accident rutier produs pe DN 1, în apropierea localității Vlădeni, județul Brașov. În eveniment au fost implicate o autocisternă fără încărcătură și un autoturism.
În urma coliziunii, conducătorul autoturismului a suferit leziuni și primește îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii desfășoară activitățile specifice pentru stabilirea modului în care s-a produs accidentul, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare.
Traficul rutier în zonă se desfășoară cu restricții, alternativ, pe o singură bandă, până la finalizarea intervenției echipajelor.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să respecte limita legală de viteză și să adapteze permanent viteza la condițiile meteo-rutiere, pentru a preveni astfel de evenimente.
(CRISTINA CORNILĂ)
FOTO: IPJ BRAȘOV