Comuna Șercaia se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale primăverii în Țara Făgărașului: Festivalul Narciselor, eveniment devenit simbol al comunității și al rezervației naturale Poiana Vadului. Primarul Cristinel Paltin a anunțat că ediția din acest an va avea loc duminică, 17 mai, dată stabilită în funcție de evoluția florilor, astfel încât vizitatorii să se bucure de narcisele în plină înflorire.
Edilul a explicat că alegerea datei ține cont, ca în fiecare an, de stadiul de vegetație al narciselor și de tradiția locală: „Anunțăm că și în acest an vor organiza Festivalul Narciselor. Știți deja că data o alegem în funcție de evoluția florilor, iar anul acesta am decis ca evenimentul să fie pe 17 mai, înainte de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, așa cum procedăm de obicei. Vrem să chemăm lumea acolo când florile sunt înflorite, nu când sunt pe trecute.”
Artiști din Țara Făgărașului pe scena festivalului
Primarul a confirmat și prezența artiștilor care vor urca pe scenă la ediția din acest an. Publicul se va bucura de recitaluri susținute de interpreți îndrăgiți ai zonei:
- Mihai Teacă
- Adina Roșca
- Cătălin Doinaș
Ca la fiecare ediție, programul artistic va pune în valoare tradițiile și identitatea culturală a Țării Făgărașului, iar acest lucru înseamnă că mulți alți artiști locali, pe lângă cei enunțați anterior, vor susține programe la scena din poiană.
Lucrări ample de igienizare în Poiana Narciselor
Pregătirile pentru festival au început încă din luna februarie. Într-o zi cu vreme favorabilă, pe 16 februarie, echipele Primăriei Șercaia au desfășurat o acțiune amplă de igienizare în zona administrată de autoritatea locală. Vegetația uscată a fost cosită, au fost adunate crengile căzute, iar accesul a fost redat în condiții bune vizitatorilor.
Primarul Cristinel Paltin a subliniat că aceste intervenții sunt esențiale pentru protejarea habitatului natural și pentru menținerea zonei într-o stare corespunzătoare: „Anul trecut nu am reușit să cosim și să curățăm porțiunea din poiană pe care se desfășoară festivalul, dar am făcut acest lucru anul acesta, la granița dintre iarnă și primăvară, printre ploi. Datorită acestor lucrări și a vremii bune din februarie, sperăm ca densitatea narciselor să fie mai mare.”
O rezervație întinsă, dar greu de administrat
Poiana Vadului, cunoscută drept Poiana Narciselor, este o rezervație naturală protejată de aproape 400 de hectare. Majoritatea terenurilor sunt proprietăți private, ceea ce limitează posibilitatea autorităților de a interveni. Primăria Șercaia administrează doar 7 hectare - singura zonă în care poate organiza festivalul și poate efectua lucrări de întreținere.
Un eveniment dedicat naturii și comunității
Festivalul Narciselor rămâne un moment de sărbătoare pentru localnici și vizitatori, dar și o ocazie de a reaminti importanța protejării acestui habitat unic. Autoritățile fac apel la respectarea regulilor de vizitare, astfel încât frumusețea poienii să fie păstrată și pentru generațiile viitoare.
(CRISTINA CORNILĂ)

