Guvernul a aprobat vineri, 8 mai, hotărârea prin care sunt distribuite către unitățile administrativ-teritoriale și către școli sumele prevăzute în Legea bugetului de stat pe 2026 pentru derularea Programului național „Masă sănătoasă”. Actul normativ stabilește modul în care sunt alocate cele 1,531 miliarde de lei destinate finanțării acestui program social.
Peste jumătate de milion de elevi incluși în program la nivel național
Pentru anul 2026, Ministerul Educației estimează că peste 540.000 de copii din 1.427 de unități de învățământ vor beneficia de sprijin alimentar gratuit. Programul urmărește reducerea abandonului școlar și sprijinirea copiilor din comunități vulnerabile, prin acordarea unei mese calde sau, acolo unde nu există infrastructură, a unui pachet alimentar.
Lista școlilor participante a fost publicată la începutul anului, în Monitorul Oficial din 5 ianuarie 2026, iar hotărârea adoptată acum stabilește repartizarea concretă a fondurilor către fiecare UAT.
Situația în județul Brașov: 14.150 de elevi vor primi masă caldă
În județul Brașov, 28 de unități de învățământ sunt incluse în program în 2026. Numărul total al beneficiarilor este de 14.150 de elevi, iar finanțarea alocată pentru implementare se ridică la 39.939 mii lei.

Lista unităților de învățământ din Brașov incluse în programul „Masă sănătoasă” 2026
- Școala Gimnazială Părău – 236 elevi
- Școala Gimnazială Ticuşu Vechi – 201
- Școala Gimnazială Lisa – 261
- Școala Gimnazială Tărlungeni – 1.782
- Școala Gimnazială Teliu – 645
- Școala Gimnazială Șoarș – 332
- Școala Gimnazială „Apacai Csere Janos” Apața – 698
- Școala Gimnazială Vama Buzăului – 460
- Școala Gimnazială Bunești – 444
- Școala Gimnazială „Gh. Șincai” Șinca Veche – 575
- Școala Gimnazială Budila – 766
- Grădinița cu Program Normal Budila – 318
- Școala Gimnazială „Bethlen Samuel” Racoș – 722
- Școala Gimnazială Viștea de Jos – 173
- Liceul Tehnologic „Malaxa” Zărnești – 816
- Școala Gimnazială „Ioan Boeriu” Recea – 383
- Școala Gimnazială Ormeniș – 295
- Școala Gimnazială Crizbav – 587
- Școala Gimnazială Cața – 306
- Școala Gimnazială Drăușeni – 65
- Școala Gimnazială „I.C. Drăgușanu” Drăguș – 204
- Școala Gimnazială „Sfinții Brâncoveni” Sâmbăta de Sus – 176
- Școala Gimnazială Nr. 14 „Sf. Bartolomeu” Brașov – 1.353
- Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” Brașov – 470
- Școala Gimnazială Șercaia – 269
- Școala Gimnazială Jibert – 316
- Școala Gimnazială Comana de Jos – 508
- Școala Gimnazială Rupea – 789
Programul „Masă sănătoasă” rămâne una dintre cele mai ample intervenții sociale derulate prin sistemul de educație, cu impact direct asupra elevilor și comunităților locale.
(CRISTINA CORNILĂ)