Reprezentanții asociațiilor de vânători și pescari sportivi din întreaga țară s-au întâlnit vineri, 16 mai 2026, la Sâmbăta de Sus, unde a avut loc Congresul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România (AGVPS). Evenimentul s-a desfășurat la Pensiunea Miruna, din zona turistică a stațiunii de la poalele Munților Făgăraș.
Printre invitații prezenți la congres s-a numărat și fostul premier al României, Adrian Năstase, care ulterior a publicat pe blogul său impresii despre reuniunea organizată în Țara Făgărașului. Acesta a apreciat faptul că întâlnirea a adus la aceeași masă reprezentanți ai asociațiilor de profil din toată țara, preocupați de gestionarea fondurilor cinegetice, protejarea biodiversității și viitorul echilibrului dintre om și natură.
„Am remarcat faptul că, în ultimii ani, presiunea asupra ecosistemelor a crescut considerabil. Schimbările climatice, extinderea zonelor urbane, reducerea habitatelor naturale și dezechilibrele generate de anumite politici insuficient fundamentate au creat dificultăți atât pentru gestionarii fondurilor cinegetice, cât și pentru comunitățile locale. Problemele legate de fauna sălbatică nu pot fi abordate prin măsuri improvizate sau prin decizii luate exclusiv din perspectiva emoției publice. Este nevoie de expertiză, echilibru și responsabilitate”, a transmis Adrian Năstase.
Fostul premier a mai subliniat că activitatea cinegetică modernă trebuie privită în contextul conservării biodiversității și al managementului durabil al resurselor naturale, afirmând că „vânătoarea responsabilă nu înseamnă distrugerea naturii, ci, dimpotrivă, poate reprezenta un instrument de reglare și protecție a ecosistemelor atunci când este exercitată în mod profesionist și în limite clar stabilite”.
Organizatorii au precizat că în cadrul congresului au fost prezentate materialele AGVPS, au fost analizate problemele actuale din domeniul cinegetic și al pescuitului sportiv și s-au purtat discuții privind activitatea din anul 2027. Participanții au vorbit și despre colaborarea dintre asociațiile de profil, autorități și specialiștii din domeniul silvic și cinegetic.
Potrivit reprezentanților AGVPS, evenimentul s-a încheiat într-un spirit de „unitate, încredere, dialog și consens”.
Organizatorii au mulțumit tuturor participanților, dar și conducerii AVPS Făgăraș pentru organizarea congresului desfășurat la Sâmbăta de Sus, una dintre cele mai cunoscute zone turistice din județul Brașov, aflată la poalele Munților Făgăraș.
(CRISTINA CORNILĂ)
