LOGO2
Ploaia nu a stins patriotismul. Ceremonia de Ziua Eroilor a avut loc la Făgăraș pe o ploaie aproape torențială
1179 vizualizari
În ciuda unei ploi torențiale care s-a abătut asupra municipiului Făgăraș joi, 21 mai 2026, ceremonia dedicată Zilei Eroilor a început la ora 13:30 la Monumentul Eroilor din centrul orașului, aflat lângă Catedrala Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul”.
Reprezentanții Primăriei Municipiului Făgăraș, ai instituțiilor publice, ai unităților de învățământ și ai altor instituții locale au participat la momentul comemorativ fără să fie opriți de vremea nefavorabilă. Chiar dacă ploaia a căzut în rafale puternice, participanții au rămas prezenți la ceremonie și au depus coroane de flori în memoria eroilor români.
Printre cei prezenți s-a aflat și primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, care a participat în cea mai mare parte a manifestării fără umbrelă, în ciuda ploii torențiale, gest interpretat ca un semn de respect față de eroii neamului. La un moment dat, a acceptat o umbrelă primită de la participanți. (CLICK AICI) 
Manifestarea a inclus momente solemne de reculegere și omagiu pentru cei care și-au sacrificat viața pentru țară, iar imaginea oficialităților și a participanților stând în ploaie, în fața monumentului, a fost una simbolică pentru respectul față de eroi și pentru spiritul patriotic.
Ziua Eroilor este sărbătorită în fiecare an de Înălțarea Domnului și reprezintă unul dintre cele mai importante momente de comemorare națională dedicate soldaților și tuturor celor care au luptat pentru libertatea și independența României.
(CRISTINA CORNILĂ)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *