LOGO2
Fost partener monitorizat electronic după ce și-ar fi amenințat fosta concubină
870 vizualizari

La data de 1 iunie, în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați de o femeie care a reclamat faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către fostul partener. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că femeia, în vârstă de 36 de ani, din comuna Mândra, se afla la domiciliul mamei sale din municipiul Făgăraș în momentul în care ar fi primit mesaje de la fostul concubin, mesaje în care acesta i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență. Situația i-a creat femeii o stare de temere.

     

După completarea formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent de violență și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, stabilind măsuri pentru protejarea victimei. Femeia și-a exprimat acordul pentru monitorizarea electronică a fostului partener, astfel că polițiștii au întocmit documentația necesară și au montat bărbatului un dispozitiv electronic de localizare, prin care acesta este monitorizat în prezent, pentru a preveni apropierea de victimă.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș. La finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.

 

(VIORICA ȘTEFAN)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *