LOGO2
2019 – Un an al șantierelor. Al patrulea an ca primar al Făgărașului
1440 vizualizari

Seria „10 ani în 10 zile”, inițiată de primarul Gheorghe Sucaciu prezintă, pe rând, principalele investiții, proiecte și transformări realizate în Făgăraș în perioada celor două mandate și jumătate. Fiecare episod reconstituie, cronologic, un an-cheie din evoluția orașului, pentru a oferi comunității o imagine clară asupra modului în care s-au construit, pas cu pas, schimbările vizibile astăzi în toate cartierele. Episodul de astăzi este dedicat anului 2019, unul dintre cei mai dinamici și mai încărcați ani de investiții.

Anul 2019 a reprezentat un punct de cotitură pentru Făgăraș. A fost anul în care s-a lucrat simultan pe numeroase fronturi, în care s-au pus bazele unor proiecte majore și în care orașul a început să se alinieze la standardele moderne de mobilitate, educație și infrastructură urbană.

 

33 de străzi în modernizare - disconfortul de moment, primele rezultate vizibile

Programul amplu de modernizare a celor 33 de străzi a continuat în ritm intens. Șantierele erau prezente în multe zone ale orașului, iar lucrările începute în 2018 au avansat semnificativ. Deși traficul și circulația pietonală au fost afectate temporar, rezultatele au început să se vadă: trotuare noi, carosabil modernizat, utilități înlocuite și o infrastructură adaptată nevoilor actuale.

 

Locuri de joacă reabilitate și spații noi pentru copii

2019 a fost și anul în care atenția s-a îndreptat către cei mici. Au început lucrări de reabilitare a locurilor de joacă existente, iar în alte zone au fost amenajate spații noi, moderne și sigure. Investițiile au urmărit crearea unor zone prietenoase pentru copii și familii, în cartiere unde astfel de facilități lipseau.

 

Educația - investiție strategică: 2,1 milioane de euro pentru Școala Gimnazială nr. 7

Unul dintre cele mai importante proiecte din educație a fost demarat în 2019: extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 prin construirea unei săli de sport și a unui nou etaj. Valoarea investiției a fost de 2,1 milioane de euro. Astăzi, proiectul este finalizat, iar elevii și profesorii beneficiază de condiții moderne pentru desfășurarea activităților.

 

Strada Doamna Stanca - reconstruită complet și extinsă la două benzi pe sens

Un proiect major finanțat din bugetul local a fost reabilitarea străzii Doamna Stanca, pe tronsonul dintre strada Titu Perția și ieșirea spre Sibiu. Expertiza tehnică arăta că drumul nu mai îndeplinea condițiile minime de siguranță. Lucrările au vizat reconstrucția completă a structurii rutiere și extinderea la două benzi pe sens, transformând una dintre principalele artere ale orașului într-un drum modern, adaptat traficului actual.

 

Noua Secție de Pediatrie - începutul unui proiect esențial pentru sănătatea copiilor

În iulie 2019 a fost predat amplasamentul pentru construirea noii Secții de Pediatrie. Proiectul a reprezentat un pas important în modernizarea serviciilor medicale dedicate copiilor.

 

Investiții masive în Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure”

După ani de neglijență, spitalul a intrat într-un proces amplu de modernizare: introducerea unui nou sistem informatic, achiziția de aparatură medicală modernă (radiologie computerizată, ecograf Doppler, echipamente pentru artroscopie și ventilație mecanică), reabilitarea sălilor de operație, investiții în sisteme moderne de prevenire a infecțiilor nosocomiale.

 

Primele imagini ale viitorului centru - Planul de Mobilitate Urbană

În aprilie 2019 au fost prezentate primele randări ale viitorului centru al orașului. La acel moment păreau doar planșe, însă astăzi mare parte din ceea ce era pe hârtie a devenit realitate.

 

ArtFestin - ediția a doua, cu Ivan Patzaichin invitat de onoare

Centrul orașului a găzduit a doua ediție a ArtFestin, un eveniment care a adus cultură, tradiții și comunitate. Prezența regretatului Ivan Patzaichin a fost un moment de referință pentru Făgăraș.

 

Microregiunea Țara Făgărașului - discuții la nivel european

În februarie 2019, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a vizitat Făgărașul. Discuțiile au vizat înființarea Microregiunii Țara Făgărașului și oportunitățile de dezvoltare economică pentru întreaga zonă.

 

Incubatorul de afaceri - semnarea contractului de finanțare

Tot în 2019 a fost semnat contractul pentru proiectul „Dezvoltare antreprenorială prin înființare incubator de afaceri la Făgăraș”. Astăzi, incubatorul funcționează și sprijină antreprenorii locali, fiind și sediul ITI – Microregiunea Țara Făgărașului.

 

Două contracte istorice: aproape 20 de milioane de euro pentru mobilitate urbană

Finalul anului a adus două dintre cele mai mari finanțări din istoria recentă a orașului:

  • modernizarea coridorului de mobilitate urbană din zona industrială (octombrie),
  • modernizarea zonei centrale (decembrie).

Împreună, cele două proiecte însumau aproape 20 de milioane de euro.

 

Bazinul de înot - un proiect necesar, dar blocat

După demolarea vechiului ștrand, în 2019 a fost anunțată construirea unui bazin de înot acoperit prin Compania Națională de Investiții. Din păcate, proiectul nu a fost gestionat corespunzător de cei responsabili, iar Făgărașul nu beneficiază nici astăzi de acest obiectiv. Demersurile continuă pentru finalizarea lui.

Privind în urmă, 2019 rămâne unul dintre cei mai intensi ani de muncă și investiții pentru Făgăraș. A fost anul în care s-au pus bazele multor proiecte care astăzi sunt finalizate sau în curs de finalizare. Un an al viziunii pe termen lung și al transformărilor vizibile.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

             

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *