LOGO2
Joi, 11 iunie, începe Campionatul Mondial de Fotbal
3276 vizualizari

Începând de joi, 11 iunie, ne așteaptă 39 de zile de spectacol total, o Cupă Mondială la fotbal într-un nou format, prima ediție din istorie cu 48 de echipe la start. În total vom avea parte de 104 meciuri, cele mai multe desfășurate vreodată la o competiție supremă în fotbal. Doar 5 zile vor fi fără meciuri în intervaul 11 iunie – 19 iulie, când are loc finala.

În istoria de 96 de ani a Cupei Mondiale de fotbal, doar 8 țări se pot mândri că au câștigat titlul suprem : Brazilia (5), Germania (4), Italia (4), Argentina (3), Franța, Uruguay, Anglia si Spania. Așadar dintre toate țările planetei, caștigătoare au fost națiuni doar din Europa și America de Sud, semn că în aceste locuri ale lumii fotbalul este mai dezvoltat si mai popular.

Specialiștii care analizează permanent clasamentul mondial pe națiuni și forma sportivă de moment a echipelor participante, consideră în categoria favoritelor din acest an: Spania, Franța, Anglia, Portugalia și Brazilia.

Personal, consider Portugalia favorita turneului, ținând cont de parcursul fără greșeală din preliminarii și de lotul plin de vedete, din care se desprinde Cristiano Ronaldo, care la 41 de ani bifează un record, fiind căpitanul echipei sale pentru a șasea ediție de CM.

Antrenorul Portugaliei, Roberto Martinez, are în lot o sumedenie de jucători valoroși, alături de Ronaldo, fiind Bruno Fernandez, Bernardo Silva și perechea de la Paris Saint-German, Joao Neves și Vithinia.

O altă noutate a ediției din acest an este prima ediție din istoria mondialelor de fotbal care este găzduită de 3 țări: Statele Unite, Canada și Mexic.

Din acest motiv mingea oficială pentru Cupa Mondială FIFA 2026, se numește Trionda. A fost concepută pentru a fi una dintre cele mai avansate tehnologic mingi de fotbal de până acum: conține un senzor de mișcare de 500 Hz care, spun specialiștii, trimite date în fiecare secundă a meciului. Acest senzor ajută arbitrii și sistemul VAR să ia decizii precise și rapide în privința contactelor cu mingea în situații neclare ochiului. Merită menționat faptul că datorită tehnologiei integrate , mingea necesită încarcare înainte de meci, o încarcare completă durând 6 ore.

Meciul de deschidere va avea loc pe stadionul din capitala Mexicului, arenă care a găzduit și partidele inaugurale ale Mondialelor din 1970 și 1986. Estadio Azteca este unul dintre cele mai emblematice stadioane din lume, fiind locul unde au evoluat legende precum Pelé și Diego Maradona.

Finala se va disputa la New York/New Jersey, duminică 19 iulie 2026.

Așadar să sperăm într-o ediție 2026 a Cupei Mondiale fără incidente, cu bucuria suporterilor încununată de rezultate spectaculoase si meciuri imprevizibile.

 

(CIPRIAN ȚEȚIU)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *