Situație fără precedent pe scena politică românească. Conducerea Partidului Național Liberal se reunește de urgență pentru a analiza propunerea de excludere a lui Adrian Veștea, la doar câteva ore după ce președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat oficial pentru funcția de prim-ministru.
Anunțul desemnării a fost făcut duminică dimineață, după ce fostul premier desemnat, Eugen Tomac, și-a depus mandatul, pe fondul lipsei de susținere parlamentară pentru formarea unui guvern tehnocrat. În aceste condiții, șeful statului a optat pentru o soluție politică și l-a nominalizat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier.
Adrian Veștea, președintele Consiliul Județean Brașov și prim-vicepreședinte al PNL, are acum la dispoziție zece zile pentru a forma un cabinet și pentru a obține votul de încredere al Parlamentului.
În mod surprinzător, în interiorul partidului au apărut informații privind convocarea unei ședințe de urgență în care ar urma să fie discutată propunerea de excludere a acestuia din formațiunea liberală. Dacă informația se va confirma, situația ar reprezenta una dintre cele mai grave crize interne traversate de PNL în ultimii ani, având în vedere că liderul vizat este chiar persoana desemnată să formeze noul Guvern al României.
Deocamdată, conducerea PNL nu a transmis un punct de vedere oficial privind motivele unei eventuale excluderi și nici rezultatul ședinței. Nici Adrian Veștea nu a făcut declarații publice referitoare la această situație.
