LOGO2
Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov – Făgăraș a fost emis. Proiectul intră în etapa finală de avizare
501 vizualizari
   

Proiectul Autostrăzii Brașov - Făgăraș a făcut astăzi un pas esențial înainte, după ce a fost emis Acordul de Mediu necesar continuării procedurilor tehnice și administrative. Anunțul a fost făcut de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, care a precizat că documentația aferentă Studiului de Fezabilitate urmează să fie transmisă Ministerului Transporturilor pentru analiza în Consiliul Tehnico-Economic.

Autostrada va avea o lungime totală de 49,3 kilometri și va include 3 noduri rutiere amplasate la Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia. Proiectul prevede realizarea a 49 de poduri, pasaje și viaducte, necesare pentru traversarea zonelor locuite, a infrastructurii existente și a cursurilor de apă.

Pe lângă infrastructura principală, proiectul include:

  • un spațiu de servicii de tip S3,
  • o parcare de scurtă durată,
  • un Centru de Întreținere și Coordonare pentru gestionarea activităților de mentenanță.

De asemenea, sunt prevăzute trei structuri de tip cut and cover (galerii acoperite), cu o lungime cumulată de aproximativ 800 de metri. Acestea vor funcționa și ca ecoducte, facilitând traversarea faunei.

După analiza în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, documentația va intra în etapa de avizare în Consiliul Interministerial. Ulterior, proiectul va fi supus aprobării prin Hotărâre de Guvern, pentru stabilirea indicatorilor tehnico-economici.

Emiterea Acordului de Mediu reprezintă una dintre cele mai importante etape premergătoare lansării licitației pentru execuție, proiectul fiind considerat strategic pentru conectarea Brașovului cu rețeaua națională de autostrăzi.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

   
atelier tamplarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *