LOGO2
Un nou consilier local a depus jurământul la Făgăraș. Liberalul Emanuel Petrișor Gîrtea îi ia locul lui Cristian Urs
1371 vizualizari

Consiliul Local Făgăraș are, începând de astăzi, 25 iunie 2026, un nou membru. Emanuel Petrișor Gîrtea, din partea Partidului Național Liberal (PNL), a depus jurământul de credință în cadrul ședinței Consiliului Local și și-a preluat oficial mandatul de consilier local.

 
Emanuel Petrișor Gîrtea
 

Noul ales local ocupă locul rămas vacant după demisia colegului său de partid, Cristian Urs. Acesta și-a anunțat retragerea din Consiliul Local în ședința în care a fost supus la vot bugetul municipiului Făgăraș pentru anul 2026. La momentul respectiv, Cristian Urs și-a motivat gestul prin nemulțumirea față de modul în care executivul Primăriei a gestionat procesul de prezentare a proiectului de buget. Liberalul a susținut că documentația a fost transmisă consilierilor cu prea puțin timp înainte de ședință, fapt care nu le-a permis aleșilor locali să analizeze în detaliu unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâre ale anului.

După vacantarea mandatului, procedurile legale au permis ocuparea locului de către următorul candidat aflat pe lista PNL la alegerile locale. Astfel, Emanuel Petrișor Gîrtea, în vârstă de 34 de ani, a fost validat și a depus astăzi jurământul pe Constituția României și pe Biblie, angajându-se să respecte legile țării și să își exercite mandatul în interesul comunității făgărășene.

Prin validarea noului consilier, Consiliul Local Făgăraș revine la formula completă, iar Partidul Național Liberal își păstrează numărul de mandate obținut în urma alegerilor locale. Iar pentru Emanuel Petrișor Gîrtea, ședința de astăzi a reprezentat debutul activității în legislativul local, unde va participa la dezbaterile și voturile privind proiectele de interes pentru municipiul Făgăraș.

 

(CRISTINA CORNILĂ) 

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *