LOGO2
„Benedictus”, concert de muzică sacră în Biserica Fortificată din Cincu. Artiști din Cluj și Mediaș vor susține un recital cu intrare liberă
2304 vizualizari

Biserica Fortificată din Cincu va găzdui marți, 14 iulie 2026, de la ora 18.00, concertul de muzică sacră „Benedictus”, un eveniment dedicat iubitorilor de muzică și patrimoniu.

Concertul este susținut de Asociația Siebenburgen Opera din Cluj, alături de organista Edith Hajnalka Toth din Mediaș. La pian va acompania Cătălina Tudorie, iar în program vor evolua soliștii Dariana Elena, Anca Moldovan, Alina Petrișor, Oana Craița Moldovan, Filip Ion Sandu, Răzvan Mihail Moroz și Alex Mihali.

Intrarea este liberă, iar organizatorii îi invită pe toți cei care apreciază muzica sacră și atmosfera deosebită a monumentelor istorice să participe la acest recital.

„Ne bucurăm să găzduim un nou eveniment cultural în Biserica Fortificată din Cincu. Concertul Benedictus aduce împreună artiști valoroși și oferă publicului ocazia de a asculta muzică sacră într-un spațiu cu o acustică deosebită și cu o istorie impresionantă. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care doresc să petreacă o seară specială alături de noi”, a declarat Brigitte Bogian, administratorul Bisericii Fortificate din Cincu.

 
Biserica fortificată Cincu
 

Un monument cu peste opt secole de istorie

Biserica Fortificată din Cincu este unul dintre cele mai importante monumente medievale din Țara Făgărașului. Ridicată de coloniștii sași la mijlocul secolului al XIII-lea și închinată Fecioarei Maria, biserica este considerată una dintre cele mai mari bazilici romanice din mediul rural transilvănean.

Poziționarea sa pe o colină cu trei laturi abrupte a făcut ca sistemul de apărare să fie concentrat doar pe partea de vest, un aspect care îi conferă un caracter aparte între bisericile fortificate din Transilvania.

De-a lungul secolelor, edificiul a fost fortificat, extins și restaurat, iar astăzi reprezintă un important obiectiv turistic și cultural, găzduind frecvent concerte și evenimente dedicate punerii în valoare a patrimoniului.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *