Octavian Paler s-a născut pe 2 iulie 1926 în comuna Lisa de lângă Făgăraș. Este unul dintre scriitorii importanți ai literaturii române contemporane. Opera sa este constituită dintr-o varietate de genuri literare: poezie, eseuri dense și erudite, romane, convorbiri și memorii. Toate în nouăsprezece cărți. Eseurile, romanele și memoriile lui sunt scrise în tonalități grave cum, parcă, numai la André Malraux le-am mai întâlnit.
Nu l-am cunoscut personal pe Octavian Paler. Prilejuri au fost, dar n-a fost să fie. Prin 1977 Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al PCR Făgăraș (cred că așa se numea respectivul organ) a organizat o întâlnire a făgărășenilor cu „scriitorii făgărășeni” în clubul Casei de Cultură. Au fost prezenți, printre alții, Mihai Sin, Radu Anton Roman, Mircea Florian Șandru, Eugen Seceleanu. Octavian Paler n-a dat curs invitației. A trimis doar o telegramă prin care își exprima regretul etc.
După Revoluție l-am văzut o dată prin centrul orașului. Era singur. Se plimba privind melancolic în stânga și-n dreapta. „Lupul singuratic” - cum s-a autodefinit - nu atrăgea atenția trecătorilor cu decepția sa incompletă de care făcuse vorbire în romanul Viața pe un peron. M-am oprit la circa doi metri de domnia sa. Mi s-a părut că se străduia să ajungă la revelația decepției complete. Mi-am văzut apoi de drum. Nu mi-am permis să-l scot din sine. Probabil că nici n-aș fi reușit.
După moartea scriitorului - 7 mai 2007 - Primăria Făgăraș și CL au făcut eforturi considerabile pentru a-l comemora pe importantul scriitor și jurnalist implicat civic și politic pe scena vieții societății românești pe care jucau tot felul de „anticomuniști cu față bolșevică” (expresie preluată de la Adam Michnik), cum avea să spună în celebrul său interviu din ziarul Ziua din 13 noiembrie 2000, intitulat „Renunț să votez dacă nu pot alege între gunoaie și restul.” Cel care a insistat pe lângă primarul de atunci, domnul Sorin Mănduc, să fie de acord cu organizarea anuală a unui simpozion național în care să fie comemorat marele scriitor Octavian Paler a fost domnul doctor Ioan Mehedințu, consilier pe probleme de cultură în CL din partea P.N.L. Spre meritul său, CL a votat inițiativa.
În 2008 a avut loc prima ediție a simpozionului dedicat lui Octavian Paler. Ulterior am fost invitat să colaborez la organizarea și desfășurarea simpozionului. M-am simțit onorat. Simpozionul se desfășura pe două și/sau trei zile. Au fost invitați și au participat cu eseuri critice de reală ținută estetică, cu opinii personale și intervenții punctuale scriitorii Ștefan Borbely și Vasile Gogea (ambii de la Cluj- Napoca), scriitorii brașovenii Mircea Moț și Adrian Munteanu. Trebuie menționate și prezențele scriitorului făgărășean Ovidiu Simion la anumite ediții, ale profesoarei Viorica Pop, autoare a unei cărți despre Octavian Paler, precum și ale profesorului Ionel Mihali.
Eu am dramatizat și regizat „cea mai frumoasă carte a lui Octavian Paler”, conform judecății estetice a lui Nicolae Manolescu, Deșertul pentru totdeauna. Spectacolul a fost prezentat în Cetate de trupa de teatru „Drama 84” a Colegiului Național „Radu Negru”. Au mai evoluat în Cetate trupe de teatru de la licee din Brașov și Codlea.
La ediția din 2014 biblioteca a primit numele „Octavian Paler”, ocazie cu care s-a dezvelit un bust cu chipul lui Octavian Paler. Au avut loc – până în 2016 – opt ediții ale simpozionului. În 2017, dacă nu greșesc, simpozionul a fost organizat, în principal, de Biblioteca Municipală „Octavian Paler.” A fost o reușită. Invitați speciali: scriitorii sibieni Ioan Mariș, Onuc Nemeș și cunoscutul critic literar Daniel Cristea Enache, cel care a consemnat convorbirile cu Octavian Paler într-o minunată carte. În continuare sigur au mai avut loc alte ediții ale simpozionului dar n-am mai fost invitat deci nu m-am mai implicat. Vor scrie alții despre ele.
Istoricul literar contemporan Vasile Spiridon scrie despre Octavian Paler: „Aspirația de o viață a lui Octavian Paler nu a fost, în primul rând, aceea de a deveni scriitor, ci de a intra în dialog cu semenii săi, căutând să lege prietenii și să depășească sentimentul izolării. Cu toate acestea, făcând bilanțul propriei existențe, scriitorul s-a considerat adesea un învins în planul relațiilor umane. Viața sa a rămas marcată de o singurătate asumată rațional, dar respinsă afectiv, ipostază pe care o descrie cu o luciditate dureroasă prin intermediul ficțiunii sale...”
Melancolia lui Octavian Paler se poate traduce ca o dublă dorință. Una paradoxală. Una care-l închide în sine, iar alta – secretă – care-l trimite afară din sine pentru a dialoga cu ceilalți, chiar dacă „ceilalți sunt infernul”, cum îi definea Sartre. Înclinația lui Paler pentru dialog cu lumea reală este atât de puternică încât nu-l poate satisface deplin. Lumea reală este prea mică și prea „neo-barbară” pentru spiritul și conștiința lui lucidă și, pe cale de consecință, recurge la lumea unui public imaginat în fața căruia acceptă să conferențieze pe diferite teme cum ar fi, de exemplu, barbarii, donquijotismul cu morile lui de vânt de pe te miri unde, sinuciderea, nimicuri mitologice, despre bătrânețe ș.a.
Octavian Paler n-a fost un modest. Dimpotrivă. „Încă mai cred că modestia e o ipocrizie sau o gafă; că ea asigură bazele mediocrității și îi dă chiar prilejul să pară virtuoasă. În fond, cine s-a urcat din modestie pe Everest? Și, oare, modestia l-a împins pe Michelangelo să vrea să sculpteze munții?” Își pune, și ne pune, întrebările acestea cu puțin timp înainte de-a împlini optzeci de ani. Bătrânețea nu i se pare un spectacol atrăgător. Cu toate acestea nu suportă compasiunea. „N-am ajuns atât de modest, încât s-o pot îndura ca un stoic. De aceea, cu un rest de vanitate, m-am hotărât să-mi plâng singur de milă.” Așa cum a făcut în Autoportret într-o oglindă spartă și în Deșertul pentru totdeauna.
Cu un an înainte de moarte scrie cu melancolie despre barbari. Și J.M. Coetzee, celebrul romancier sud-african, laureat Nobel în 2003, a scris Așteptându-i pe barbari. O viziune pesimistă asupra lumii și societății. Nici Octavian Paler nu este un optimist când îi vede pe neo-barbari. Barbarul era analfabet. Neo-barbarul „și-a asigurat un oarecare lustru; are, în genere, liceul terminat și, de multe ori, chiar diplome universitare (...). El a schimbat bâta cu geanta diplomat. Și, dacă are bani, își poate permite orice. Nu-i pasă nici de gramatică, nici de bun-simț. E un mitocan cu aplomb, cu bodyguarzi și cu ifose. Lingușitorii roiesc în jurul lui, îl laudă prin ziare și-l poftesc la talk-show-uri.” Neo-barbarii sunt oameni de succes iar când intră în politică pot face carieră strălucită. Octavian Paler simte nevoia unei explicații care sună așa: „E adevărat, când zic <>, nu mă gândesc la vizigoții sau vandalii care au asediat Roma antică. Nici la perșii care au bătut marea cu vergile după ce au fost înfrânți de greci la Salamina. Mă gândesc la un copil care păzea vaci pe Calea Secii, undeva la poalele munților Făgăraș. Care nu știa ce-i aceea << metafizică >>, dar în nopțile de august, când cerul era fastuos, stătea culcat în iarbă pe spate <> bolta înstelată. Acel <>, care habar n-avea că există și <> pe lume, cunoștea mii de mirosuri ale ierbii, în funcție de ceasul zilei, de lumină, de ploaie sau de secetă...” Pasajul, din care am citat foarte puțin este tulburător și, firește, plin de melancolie.
Când îți pierzi certitudinile, când te lași bântuit de dubii „este inevitabil să visăm barbari cu figuri de copii.” Vezi Calomnii mitologice – Fărâme din conferințe nerostite, Polirom, 2013, Ediția a III-a, pp 56 – 75.
În ansamblul său, literatura lui Octavian Paler este, la urma urmelor, o mărturie a celui care vedea în ea soluția izbăvirii, a unui sfârșit dătător de speranță. Recunoștință pentru cele ce ne-ai lăsat de citit, de comentat, analizat și de reflectat despre condiția umană într-o lume tot mai haotică, Domnule Octavian Paler
(CORNEL TEULEA)
