O seară de vară, muzică folk și un castel care se pregătește să revină pe harta turistică – toate se întâlnesc pe 18 iulie, de la ora 20:30, în curtea Castelului Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus. Evenimentul aduce împreună artiști îndrăgiți, oameni care iubesc muzica live și un loc încărcat de istorie, într-o atmosferă relaxată, caldă și prietenoasă. Pe scenă vor urca Piticu, Iulia Caraiman, Grupul Vocelis și Tuningz, într-un concert care promite să transforme curtea castelului într-un spațiu în care folkul se aude „așa cum trebuie”.
Intrarea este liberă, iar organizatorii mizează pe o seară în care publicul se lasă purtat de acorduri, de lumini și de liniștea pe care o inspiră castelul.
Monumentul istoric, unul dintre cele mai valoroase din Țara Făgărașului, este promovat în cadrul proiectului național „Ruta Castelelor din România”, parte a programului „România Atractivă”, finanțat prin PNRR. În ultima perioadă, zona a fost dotată cu noi indicatoare turistice, montate încă de pe DN1 și din satele învecinate, astfel încât vizitatorii să ajungă mai ușor la castel. Odată intrați în localitate, turiștii sunt ghidați prin semne care afișează distanța rămasă, iar chiar în fața castelului a fost instalat un panou cu cod QR ce oferă informații istorice despre domeniu și despre familia Brâncoveanu.
Programul „România Atractivă”, din care face parte și Ruta Castelelor, promovează peste 200 de obiective culturale din țară, dintre care aproximativ 30 sunt castele incluse în această rută. Scopul este creșterea vizibilității patrimoniului, digitalizarea informațiilor și facilitarea accesului turiștilor la locuri cu valoare istorică.Primarul comunei Sâmbăta de Sus, Nicolae Morariu, spune că includerea castelului în această rută turistică este rezultatul unei documentări începute cu câțiva ani în urmă. Echipa proiectului a fotografiat și a colectat informații despre castel, iar platforma oficială a fost actualizată recent cu imagini noi, după ce administrația locală a realizat lucrări de amenajare în jurul monumentului. Au fost montate felinare, au fost plantate flori, a fost amenajată o parcare, iar zona a fost curățată și îngrijită prin muncă voluntară. Tot recent, în curtea castelului a fost amplasată o masă mare din lemn masiv, adusă de Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, pentru ca turiștii să se poată opri la odihnă.
Deși interiorul castelului nu este încă deschis vizitatorilor, exteriorul și peisajul din jur atrag tot mai mulți turiști, iar spațiul a devenit locul ideal pentru evenimente culturale. Anul trecut, aici au fost organizate mai multe activități publice, iar concertul din 18 iulie continuă această direcție de valorificare a monumentului.
(CRISTINA CORNILĂ)