LOGO2
Aleea Promenadă din Victoria are din nou iluminat public funcțional
1608 vizualizari

Aleea Promenadă din Victoria are din nou iluminat public funcțional, după ce Primăria a finalizat lucrările de reabilitare a zonei de pe străzile Tineretului și Victoriei. Primarul Camelia Gligor a anunțat că proiectul este gata, iar locul este pregătit să îi primească pe locuitori la plimbare, mai ales în serile de vară.

Edilul a precizat că iluminatul public nu a funcționat în această zonă timp de câțiva ani, însă problema a fost rezolvată. „V-am promis că vom face. Am promis. Am făcut”, a transmis primarul în mesajul public.

Primăria Victoria pregătește și un proiect amplu de modernizare a iluminatului public în tot orașul, în valoare de peste 1.800.000 de lei, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu. Acesta prevede montarea a 424 de corpuri de iluminat LED, instalarea unui sistem inteligent de telegestiune, panouri fotovoltaice, senzori și alte soluții moderne pentru eficiență energetică.

Camelia Gligor a încheiat mesajul cu o invitație către locuitori să se bucure de noul spațiu reabilitat: „Sper să vă bucurați de acest loc în fiecare seară, alături de cei dragi. Pentru astfel de momente merită fiecare proiect.”

 

(CRISTINA CORNILĂ)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *