23 de localități din județul Brașov au primit mobilier pentru locurile de odihnă pentru turiști și localnici.
Locuitorii și turiștii care ajung în 23 de localități din județul Brașov vor avea de acum înainte locuri special amenajate unde se pot odihni și admira peisajul.
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) a finalizat un proiect prin care au fost instalate 23 de puncte de popas, fiecare dotat cu o masă și două bănci din lemn. Acestea au fost amplasate în zone cu priveliști frumoase, pe trasee turistice sau în alte locuri frecventate de vizitatori.
Proiectul s-a desfășurat între decembrie 2025 și iulie 2026, iar investiția s-a ridicat la 165.528 de lei, cu TVA inclus.
Acțiunea este rezultatul colaborării dintre ADDJB și ADI CRDDPT Țara Făgărașului. Dacă ADDJB s-a ocupat de amenajarea punctelor de popas, ADI CRDDPT Țara Făgărașului va promova trasee turistice care vor include aceste locuri de odihnă, atât pentru drumeți, cât și pentru cei care aleg să exploreze zona cu bicicleta.
De acest proiect beneficiază localitățile Beclean, Bunești, Cața, Cincu, Comăna, Drăguș, Hârseni, Jibert, Lisa, Mândra, Moieciu, Părău, Racoș, Recea, Rupea, Sâmbăta de Sus, Șercaia, Șoarș, Ticușu, Ucea, Ungra, Victoria și Viștea.
(CRISTINA CORNILĂ)
Foto: mesele și băncile amenajate: lângă Castelul Brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, în orașul Victoria, la Fântânița părintelui Arsenie Boca de la Drăguș
