LOGO2
Biblioteca Orășenească Victoria, complet modernizată în urma unei investiții de 180.000 de euro
564 vizualizari

Biblioteca Orășenească din Victoria a fost complet modernizată, în urma unei investiții de aproximativ 180.000 de euro, anunță primarul Camelia Gligor. Spațiul a fost regândit pentru a răspunde nevoilor întregii comunități, de la copii și tineri până la adulți și vârstnici.

 

Lucrările au vizat atât reamenajarea spațiilor, cât și dotarea bibliotecii cu echipamente moderne. Instituția are acum mobilier nou, birouri funcționale, zone de relaxare și toalete complet reabilitate. În plus, biblioteca dispune de calculatoare performante, kituri Smart Home pentru Arduino, gravator CNC, strung CNC, stații de decodare, porți de acces și alte echipamente care permit desfășurarea unor activități educaționale diverse, de la programare și robotică până la proiectare digitală.

Primarul Camelia Gligor subliniază că investiția a fost concepută pentru a deschide biblioteca către întreaga comunitate. Copiii și tinerii vor avea acces la tehnologie și activități practice, iar adulții și vârstnicii vor beneficia de un spațiu modern pentru lectură, studiu, întâlniri și dezvoltarea competențelor digitale. Modernizarea bibliotecii reprezintă, astfel, un pas important în diversificarea serviciilor culturale și educaționale din oraș.

Tot administrația locală anunță că săptămâna viitoare va fi recepționat și proiectul de eficientizare energetică a Casei de Cultură, o investiție de 1,9 milioane de euro. Acesta va contribui la reducerea costurilor de funcționare și la creșterea confortului pentru toți cei care utilizează spațiul. Reamintim că biblioteca orașului se află în clădirea Casei de Cultură.

Camelia Gligor afirmă că Primăria Victoria va continua să investească în proiecte care aduc beneficii reale comunității și contribuie la transformarea orașului într-un loc mai modern, mai eficient și mai prietenos pentru locuitori.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *