LOGO2
Toate firmele și PFA-urile trebuie să își actualizeze codurile CAEN până la 25 septembrie 2026. Ce se întâmplă dacă nu fac acest lucru
4866 vizualizari

Toate persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II), întreprinderile familiale (IF), dar și societățile comerciale, precum SRL-urile, SA-urile și celelalte forme juridice, trebuie să își actualizeze obiectul de activitate potrivit noii clasificări CAEN Rev. 3.

Schimbarea este prevăzută de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2938/C/2024, iar Hotărârea Guvernului nr. 284/2025 stabilește că instituțiile statului care autorizează activități economice mai pot lucra după vechile coduri CAEN doar până la data de 25 septembrie 2026. După această dată, autorizările vor putea fi făcute exclusiv pe baza noilor coduri CAEN.

Am stat de vorbă cu consultantul comercial din Făgăraș, Dana Vegheș, care spune că mulți antreprenori cred că această modificare este una formală, însă în realitate ea poate avea consecințe importante pentru cei care o ignoră. „În anii '90 nici măcar nu existau codurile CAEN. Obiectul de activitate era trecut în cuvinte, se preciza pur și simplu cu ce se ocupă firma. Apoi a apărut CAEN Rev. 1, iar din 2008 s-a aplicat CAEN Rev. 2. De la 1 ianuarie 2025 este în vigoare CAEN Rev. 3. Mulți cred că actualizarea s-ar fi putut face automat, printr-o simplă apăsare de buton, dar acest lucru nu este posibil. În foarte multe situații, un singur cod vechi a fost împărțit în mai multe coduri noi, iar comerciantul este cel care trebuie să stabilească exact ce activitate desfășoară. Există cazuri în care un cod CAEN din vechea clasificare s-a împărțit în șapte sau chiar opt coduri diferite. De aceea, alegerea trebuie făcută cu atenție”, explică Dana Vegheș.

Un exemplu, spune Dana Vegheș, este fostul cod CAEN 4781, care se referea la comerțul cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și produselor din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe. În noua clasificare, această activitate nu mai este cuprinsă într-un singur cod, ci a fost împărțită în nu mai puțin de opt coduri distincte, în funcție de tipul produselor comercializate.

Potrivit acesteia, cei care nu își actualizează codurile CAEN până la termenul limită riscă să întâmpine probleme atunci când vor solicita o autorizație sau un aviz de la o instituție publică. „După 25 septembrie 2026, dacă o persoană fizică autorizată sau o societate merge să obțină o autorizație și are în continuare codurile vechi, există riscul să fie refuzată. Instituțiile statului vor lucra cu noua clasificare, iar codurile vechi nu se vor mai regăsi în bazele lor de date. De aceea este bine ca actualizarea să fie făcută din timp și să nu fie lăsată pe ultima sută de metri”, avertizează consultantul comercial.

 
Dana Vegheș - consultant comercial
 

Actualizarea codurilor CAEN nu înseamnă neapărat schimbarea activității desfășurate de firmă, ci adaptarea acesteia la noua clasificare oficială. Tocmai de aceea, toate PFA-urile, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale și societățile comerciale ar trebui să verifice dacă obiectul lor de activitate este deja actualizat, pentru a evita blocajele administrative după 25 septembrie 2026.

Codurile CAEN reprezintă clasificarea oficială a activităților economice din România. Fiecare activitate desfășurată de o firmă sau de un PFA este identificată printr-un cod numeric, folosit de instituțiile statului în evidențe, la autorizare și în relația cu mediul de afaceri. Noile coduri CAEN Rev. 3 au fost armonizate cu clasificarea europeană a activităților economice, astfel încât să reflecte mai bine domeniile de activitate existente în prezent.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *