LOGO2
Casa de Cultură din Victoria, modernizată printr-o investiție de 1,9 milioane de euro
867 vizualizari

Casa de Cultură din orașul Victoria a fost modernizată printr-un amplu proiect de eficientizare energetică, investiția ridicându-se la aproximativ 1,9 milioane de euro, bani europeni. Anunțul a fost făcut de primarul orașului Victoria, Camelia Gligor, care spune că lucrările au fost finalizate.

Clădirea este una dintre cele mai importante pentru comunitatea locală, aici desfășurându-se de-a lungul anilor spectacole, serbări, întâlniri și numeroase evenimente. Tot în această clădire funcționează și Biblioteca Orășenească Victoria, recent modernizată în urma unei investiții de aproximativ 180.000 de euro.

Proiectul de eficientizare energetică a Casei de Cultură a presupus o serie de intervenții menite să reducă cheltuielile de funcționare și să crească nivelul de confort pentru cei care folosesc clădirea. La

Printre lucrările realizate se numără instalarea unor panouri fotovoltaice și pompe de căldură, înlocuirea ferestrelor cu unele termoizolante, izolarea clădirii cu vată bazaltică, precum și repararea și izolarea acoperișului. Au fost realizate, de asemenea, zugrăveli, șape noi la demisol și parter, modernizarea instalațiilor și montarea a două stații de încărcare pentru autoturisme electrice.

„Mă bucur de fiecare dată când mai putem spune: gata, încă un proiect dus până la capăt”, transmite primarul Camelia Gligor. Edilul spune că satisfacția este cu atât mai mare cu cât rezultatele investițiilor derulate în ultimii ani încep să fie vizibile în tot orașul.

Modernizarea Casei de Cultură vine la scurt timp după finalizarea investiției în Biblioteca Orășenească Victoria. Biblioteca a fost regândită și dotată pentru a răspunde unor categorii cât mai largi de utilizatori, de la copii și tineri până la adulți și vârstnici. Pe lângă mobilierul nou și spațiile reamenajate, biblioteca dispune de calculatoare, echipamente pentru activități de programare și robotică, kituri Smart Home pentru Arduino, gravator CNC, strung CNC și alte dotări moderne.

Astfel, aceeași clădire reunește acum două spații importante pentru comunitatea din Victoria: o Casă de Cultură eficientizată energetic și modernizată și o bibliotecă transformată într-un spațiu educațional și cultural adaptat cerințelor actuale.

Investiția de 1,9 milioane de euro în Casa de Cultură reprezintă un nou proiect finalizat de administrația locală, iar primarul transmite că lista investițiilor pentru oraș nu se oprește aici.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *