LOGO2
Guvernul aprobă sprijin de 300 de euro pe hectar pentru producătorii de cartofi, în încercarea de a reduce importurile care acoperă 60% din consumul național
1092 vizualizari

Guvernul a aprobat, în ședința din 20 august 2026, schema de ajutor de minimis destinată susținerii producției de cartof de consum, într-un context în care România importă aproximativ 60% din cartofii pe care îi consumă. Programul, derulat prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, are un buget total de 26,625 milioane de lei, iar sprijinul acordat producătorilor este de maximum 300 de euro pe hectar, proporțional cu suprafața efectiv cultivată.

Vicepremierul Tánczos Barna, ministru interimar al agriculturii, a declarat că suma aprobată este mai mică decât cea propusă inițial – 700–800 euro/ha –, însă reprezintă „maximumul pentru care a putut fi obținută aprobarea bugetului necesar, astfel încât producătorii de cartofi să nu rămână fără sprijin în acest an”. Oficialul a subliniat că programul poate fi lansat înainte de recoltare, ceea ce permite o înscriere rapidă și o verificare eficientă a culturilor, în condițiile în care costurile de producție cresc, iar importurile pun presiune pe piața internă. Totodată, Ministerul Agriculturii insistă că sectorul are nevoie de un sprijin mai consistent, mai ales într-un an marcat de dificultăți și dezechilibre.

Schema de minimis se adresează producătorilor agricoli persoane fizice cu atestat de producător valabil până la 31 decembrie 2026, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, precum și persoanelor juridice. Pentru a beneficia de sprijin, fermierii trebuie să cultive minimum 0,3 hectare cu cartof de consum, să obțină o producție de cel puțin 12 tone/ha, să fie înscriși în Registrul agricol și să facă dovada valorificării producției prin documentele prevăzute de actul normativ.

   

Cererile de înscriere se depun la Direcțiile Agricole Județene în termen de cinci zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii, inclusiv prin mijloace electronice, poștă sau curier. Verificarea culturilor se va realiza înainte de recoltare, de echipe mixte formate din reprezentanți ai DAJ și ai centrelor județene APIA. Recoltarea și valorificarea producției trebuie finalizate până la 18 noiembrie 2026, iar documentele justificative depuse până la 23 noiembrie 2026. Plata sprijinului este programată până la 22 decembrie 2026.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi nu poate depăși echivalentul a 50.000 de euro pe durata ultimilor trei ani. În cazul în care solicitările depășesc bugetul alocat, cuantumul sprijinului pe hectar va fi redus proporțional.

 

(VIORICA ȘTEFAN)

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *