Dacă ajungeți la Piatra Neamț și vreți să vedeți orașul de la înălțime, există un loc de unde priveliștea este cu adevărat spectaculoasă. Telegondola este, fără doar și poate, una dintre principalele atracții turistice ale orașului și o experiență pe care merită să o încercați măcar o dată.
Eu am urcat cu telegondola zilele acestea. De fapt, este a doua oară când fac această călătorie. Prima dată am urcat la scurt timp după ce instalația a fost inaugurată, în februarie 2008. Au trecut mulți ani de atunci, însă experiența rămâne la fel de interesantă, mai ales pentru cine vrea să descopere Piatra Neamț dintr-o perspectivă cu totul diferită.
Aproape doi kilometri deasupra orașului
Imediat ce ajungi la stația de plecare, situartă în zona Gării, îți dai seama că nu vei avea prea mult de așteptat. Telegondolele circulă cu o frecvență foarte mare, astfel că, după ce îți cumperi biletul, te îndrepți spre locul de îmbarcare și, în doar câteva momente, urmează să înceapă călătoria. Instalația nu se oprește pentru fiecare pasager. Încetinește în dreptul stației, suficient cât oamenii să poată urca în siguranță, după care gondola pornește mai departe.
Și începe spectacolul.
Te ridici treptat deasupra orașului și, pe măsură ce gondola câștigă altitudine, Piatra Neamț se deschide sub ochii tăi. Vezi străzi, blocuri, case, biserici și oameni care, priviți de sus, par să se miște într-un furnicar continuu.
Este unul dintre acele momente în care un oraș pe care îl vezi în mod obișnuit de la nivelul străzii capătă o cu totul altă imagine.
Călătoria până la Dealul Cozia durează aproximativ opt minute, iar traseul are aproape doi kilometri. Diferența de nivel este și ea notabilă: de la aproximativ 323 de metri, cât are stația de la Gară, până la 632 de metri, la stația de sosire de pe Dealul Cozia.
Cum se vede Piatra Neamț de sus
Pe măsură ce urci, panorama devine tot mai largă. Iar dacă vremea este frumoasă, priveliștea merită din plin călătoria. De sus, odată ce ai ajuns, poți vedea Lacul Bâtca Doamnei, Muntele Pietricica și, în zilele senine, Masivul Ceahlău. Orașul rămâne sub tine, iar clădirile și străzile se transformă într-un tablou pe care îl poți privi minute în șir.
La capătul traseului, pe Dealul Cozia, există o terasă din lemn amenajată pentru turiști, de unde panorama asupra orașului și a zonei din jur este generoasă. Aici găsești și comercianți de suveniruri, iar turiștii se pot fotografia cu diverse însemne și imagini reprezentative pentru Piatra Neamț.
Așadar, călătoria nu înseamnă doar urcarea cu telegondola. Poți rămâne pe deal atât cât dorești, să te plimbi, să admiri priveliștea, să faci fotografii, iar apoi cobori cu următoarea gondolă.
Gondole pentru familii și prieteni
Instalația are 22 de gondole, fiecare cu o capacitate de opt persoane. Un lucru care mi-a atras atenția este modul în care sunt folosite acestea. Nu este obligatoriu ca într-o gondolă să fie înghesuiți opt oameni care nu se cunosc. Dacă o familie sau un grup de prieteni urcă împreună, poate ocupa gondola, iar ceilalți turiști așteaptă următoarea.
Și nu trebuie să aștepți mult. Gondolele sosesc una după alta, atât la urcare, cât și la coborâre. Practic, în doar câteva secunde apare o nouă gondolă. Mi s-a părut un sistem foarte bine gândit pentru turiști, mai ales în perioadele aglomerate, când timpul de așteptare este astfel foarte redus.
Am întrebat un angajat de acolo dacă duc vreodată lipsă de turiști. A zis că atunci când plouă, în rest, în lunile vară instalația face încasări din bilete de 80.000 de lei pe zi.
O investiție devenită simbol turistic
Telegondola din Piatra Neamț a fost inaugurată în februarie 2008 și a devenit, în timp, una dintre imaginile asociate orașului. Instalația a fost produsă de compania austriacă Doppelmayr și se întinde pe o lungime de aproximativ 1.915 metri. Traseul este susținut de zece stâlpi, cel mai înalt având 64 de metri și fiind amplasat pe Bulevardul Decebal.
Gondolele circulă cu o viteză de până la 6 metri pe secundă, iar fiecare dintre cele 22 de cabine poate transporta până la 640 de kilograme. Dar, dincolo de cifre și date tehnice, important este ceea ce vezi și ceea ce simți atunci când ești în gondolă.
Pentru mine, revenirea după atâția ani a fost o ocazie de a redescoperi Piatra Neamț de sus. Orașul pe care îl știi de jos arată complet diferit atunci când îl privești de la câteva zeci de metri înălțime.
Iar dacă ajungeți la Piatra Neamț, eu vă recomand să puneți telegondola pe lista obiectivelor de vizitat. Nu este doar un mijloc de transport către Dealul Cozia, ci o mică aventură în sine.
O călătorie dus-întors pentru un adult costă 60 de lei, iar după ce ajungi pe Cozia poți rămâne acolo cât dorești și te poți întoarce cu oricare dintre gondolele care coboară spre oraș.
(CRISTINA CORNILĂ)
