LOGO2
Lucrările la prima creșă modernă din Victoria avansează: clădirea a ieșit din fundații și va avea 70 de locuri
1311 vizualizari

Proiectul noii creșe din orașul Victoria înaintează vizibil, după cum anunță administrația locală. Construcția a ieșit din fundații, iar lucrările se desfășoară într-un ritm constant, în conformitate cu graficul stabilit de Compania Națională de Investiții (CNI), instituția care finanțează investiția prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Noua creșă va avea o capacitate de 70 de locuri și reprezintă o premieră pentru oraș, fiind prima unitate de acest tip construită de la zero în Victoria. Clădirea este realizată după un proiect tip al ministerului, cu standarde moderne de eficiență energetică, o parte din necesarul de energie urmând să fie asigurată din surse regenerabile.

Amplasamentul se află în spatele laboratoarelor de mecanică ale Liceului Tehnologic „Dr. Alexandru Bărbat”, pe un teren aflat în proprietatea orașului. Solicitarea de finanțare a fost depusă de Primăria Victoria în toamna anului 2022, iar anul trecut, asocierea ICCO Facility Management SRL și Europroject SRL a semnat contractul de execuție cu CNI. Ulterior, primarul Camelia Bertea a semnat predarea amplasamentului, permițând demararea lucrărilor.

Într-un mesaj recent, primarul Camelia Gligor a transmis că lucrările avansează bine: „Pas cu pas, creșa noastră se ridică! Am ieșit din fundații, iar lucrările avansează bine, pe zi ce trece. Va fi o creșă medie, cu 70 de locuri, unde cei mici vor avea parte de grijă, siguranță și un început frumos. Investiția este finanțată prin Compania Națională de Investiții. Continuăm!”

Noua creșă reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura educațională din Victoria, contribuind la extinderea serviciilor pentru familiile tinere și la crearea unui mediu adecvat pentru dezvoltarea copiilor.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *