Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, celebrată anual la 14 septembrie, este una dintre cele mai vechi și importante zile din calendarul creștin, dedicată cinstirii lemnului pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Ziua amintește două momente istorice majore: descoperirea Crucii de către Sfânta Împărăteasă Elena, în secolul al IV‑lea, și readucerea ei la Ierusalim de către împăratul Heraclius, după recuperarea din mâinile perșilor, în anul 628.

Potrivit tradiției, Sfânta Elena a găsit lemnul Crucii în timpul unei călătorii la Ierusalim, iar patriarhul Macarie l-a înălțat pentru ca mulțimea să îl poată vedea. Acest gest a devenit simbolul sărbătorii. Secole mai târziu, Crucea a fost din nou înălțată înaintea credincioșilor, ca semn de biruință și recunoștință, după ce a fost recuperată de împăratul Heraclius.

Din punct de vedere teologic, Crucea este considerată semnul central al credinței creștine, simbol al jertfei și al mântuirii. În tradiția ortodoxă, ziua de 14 septembrie este marcată prin post, fiind una dintre puținele sărbători cu rânduială de post indiferent de ziua săptămânii. În biserici are loc înălțarea solemnă a Crucii, însoțită de rugăciuni și cântarea „Doamne, miluiește”, iar Crucea este așezată în mijlocul lăcașului de cult, împodobită cu flori și busuioc.

În comunitățile din țară, inclusiv în zona Făgărașului, credincioșii participă la slujbe, se închină Crucii și păstrează tradiția postului. În unele parohii se sfințesc roadele toamnei, iar gospodăriile marchează începutul unei perioade de tranziție spre sezonul rece. Crucea rămâne un reper spiritual și identitar, iar sărbătoarea este un moment de reflecție, recunoștință și întărire a credinței.

(VIORICA ȘTEFAN)