Trecerea de pietoni din fața Catedralei Ortodoxe din Făgăraș va fi desființată începând de vineri, 25 septembrie 2026, anunță Primăria municipiului Făgăraș.
Reprezentanții administrației locale le recomandă pietonilor ca, pentru traversarea străzii, să utilizeze pasajul subteran aflat în imediata apropiere.
Potrivit Primăriei, trecerea de pietoni din zona Catedralei a avut un caracter temporar, fiind amenajată în perioada în care pasajul subteran a fost închis pentru lucrări.
Odată cu redeschiderea pasajului, autoritățile locale renunță la traversarea de la suprafață și îi îndeamnă pe pietoni să folosească pasajul subteran pentru traversarea în condiții de siguranță. Primăria Făgăraș le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere.
