Dragoș David, fost director al Agenției Metropolitane Brașov (AMB) și fost europarlamentar, a încetat din viață sâmbătă, 26 septembrie, la vârsta de 58 de ani, în urma unui infarct. Era căsătorit și avea doi copii.
Inginer ca formație, Dragoș David a urmat cursuri postuniversitare în domeniul mediului, precum și programe de pregătire la Academia de Studii Economice (ASE) din București. A activat timp de 16 ani în administrația locală, conducând Agenția Metropolitană Brașov din 2009 până în 2025.
Intrat în politică în anii 2000, Dragoș David a fost ales europarlamentar pe listele Partidului Democrat la alegerile din 2007, mandat pe care l-a exercitat până în 2009. După fuziunea PDL - PNL din 2014, a devenit primul membru înscris în registrul „noului PNL”.
A ocupat funcția de secretar general al PNL Brașov până în 2020, iar în 2022 a demisionat din partid. Ulterior, s-a implicat în mai multe proiecte politice și formațiuni nou înființate.
În cei 16 ani la conducerea AMB, Dragoș David a fost implicat în proiecte de dezvoltare regională, mobilitate urbană, planificare strategică și cooperare interinstituțională la nivelul zonei metropolitane Brașov.
Dragoș David lasă în urmă o activitate publică întinsă pe aproape două decenii, atât în administrație, cât și în politică. Dumnezeu să-l odihnească.