LOGO2
Primăria Sâmbăta de Sus își inaugurează noul sediu pe 12 octombrie
1281 vizualizari

Comunitatea din Sâmbăta de Sus este invitată luni, 12 octombrie, de la ora 12:00, să participe la inaugurarea noului sediu al Primăriei și al Serviciului Comunitar de Evidență a Persoanelor. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Nicolae Morariu.

Noua locație se află la aproximativ 100 de metri de actualul sediu al Primăriei, peste drum de clădirea în care funcționează în prezent administrația locală. Spațiul este mai generos și are o compartimentare mai eficientă, fiind adaptat mai bine nevoilor instituției și activității cu publicul.

Clădirea are însă și o istorie aparte. În perioada regimului comunist, imobilul a găzduit un magazin cooperatist și o cârciumă, iar ulterior a funcționat aici un bar. În urmă cu aproximativ zece ani, autoritățile locale au cumpărat terenul și clădirea de la Cooperativa de Consum Voila, pentru suma de 22.000 de euro.

Transformarea imobilului într-un sediu administrativ a presupus lucrări desfășurate pe parcursul mai multor ani, cu întreruperi. În cele din urmă, proiectul a fost finalizat, iar clădirea va găzdui atât Primăria și Consiliul Local, cât și Serviciul Comunitar de Evidență a Persoanelor.

Prin mutarea în noul sediu, administrația locală din Sâmbăta de Sus va beneficia de spații mai bine organizate, menite să răspundă cerințelor activității administrative și serviciilor oferite locuitorilor comunei. Inaugurarea este programată pentru luni, 12 octombrie, de la ora 12:00, iar primarul Nicolae Morariu îi invită pe localnici să fie alături de administrația comunei la deschiderea noului sediu.

 

(CRISTINA CORNILĂ) 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *