LOGO2
Victoria Feroiu, nepoata fostului primar din Viștea, printre marile speranțe ale gimansticii ritmice din România
5145 vizualizari
 

La doar 10 ani, Victoria Feroiu, nepoata fostului primar al comunei Viștea, Gheorghe Tăbără, face performanță în gimnastica ritmică. Sportiva legitimată la Clubul Sportiv Dinamo București a obținut două medalii la Campionatul Național de Gimnastică Ritmică, desfășurat anul acesta la Arad: argint la minge și bronz la cerc, la categoria Junioare 3. Rezultatele i-au adus și calificarea la Cupa României, care va avea loc la Sfântu Gheorghe.

Victoria este elevă în clasa a III-a, la Măgurele, lângă București, și practică gimnastica ritmică de trei ani. În spatele rezultatelor sale se află multă muncă, disciplină și un program solicitant, pe care fetița îl urmează cu pasiune. Potrivit mamei sale, Elena Tăbără, micuța se antrenează trei ore și jumătate în fiecare zi, șase zile pe săptămână. Duminica este singura zi liberă. Pregătirea sportivă o face alături de antrenoarea Alexandra Piscupescu și de profesoara de balet Raluca Zetu.

„Pentru Victoria este o pasiune gimnastica ritmică, altfel nu ar putea rezista la programul acesta. Noi ajungem acasă în fiecare seară la ora 22.00. Alte prietene, în afara colegelor de la gimnastică, nu are, căci nu are unde să și le facă. Cele mai bune prietene ale ei sunt cele cu care face gimnastică”, povestește Elena Tăbără pentru Ziarul Online.

Anul acesta, Victoria a participat la competiții organizate în Cipru și Bulgaria, dar și în România, printre acestea numărându-se concursuri de la Blaj și Ploiești. Cea mai importantă reușită de până acum a venit la Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Arad, unde a urcat de două ori pe podium. Locul al doilea la minge și locul al treilea la cerc, la Junioare 3, reprezintă o confirmare a muncii depuse și un motiv de bucurie pentru întreaga familie. În plus, calificarea la Cupa României îi oferă ocazia de a-și continua parcursul competițional.

Nici anul trecut nu a fost unul lipsit de provocări și deplasări. Victoria a participat la concursuri în Italia, Bulgaria și în mai multe localități din România, acumulând experiență și pregătindu-se pentru competițiile importante.

Dincolo de orele petrecute în sala de antrenament, Victoria este și o elevă foarte bună. Mama sa spune că îi place în mod deosebit matematica și că învață foarte bine, în ciuda programului încărcat. Performanța presupune însă sacrificii nu doar pentru copil, ci și pentru familie. Deplasările, antrenamentele zilnice și cheltuielile necesare participării la competiții înseamnă un efort constant de timp și de bani. „Este și un efort de timp, și un efort financiar, dar nimic nu se compară cu bucuria fetiței, care vrea cu tot sufletul să meargă la gimnastică. Iată că deja câștigă premii, cum sunt medaliile de argint și bronz de la Campionatul Național al României.”, spune mama sportivei.

Pentru familie, dorința Victoriei de a continua este cea care face ca toate aceste eforturi să merite. La numai 10 ani, fetița învață ce înseamnă disciplina, perseverența și bucuria de a-și vedea munca răsplătită.

Victoria Feroiu este nepoata lui Gheorghe Tăbără, fostul primar al comunei Viștea, fiind fiica fiicei sale, Elena. Chiar dacă își desfășoară activitatea sportivă în capitală, rezultatele sale reprezintă un motiv de mândrie și pentru Țara Făgărașului.

Cu două medalii naționale deja câștigate și o nouă competiție importantă în față, Victoria își continuă drumul în gimnastica ritmică. În spatele fiecărei evoluții se află ore de pregătire, o familie care o susține și, mai ales, pasiunea unui copil care știe ce își dorește.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

         

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *