LOGO2
VIDEO – Bazinul de înot al Făgărașului, rămas în nelucrare de 2 ani, va fi printre singurele trei bazine din țară care vor fi realizate în perioada următoare
612 vizualizari

O veste bună vine spre final de an la Făgăraș: bazinul de înot al orașului va fi printre singurele trei bazine din țară care vor fi realizate în perioada următoare. Rămas în nelucrare timp de doi ani, după ce constructorul inițial a intrat în faliment, procedura se reia și cel mai probabil la primăvară vor reîncepe lucrările. Multă lume a acuzat Primăria Făgăraș că a lăsat bazinul din Parcul Regina Maria de izbeliște, dar în realitate de toată construcția acestui imobil s-a ocupat Compania Națională de Investiții și nu autoritățile locale.

Pentru ca restul de execuție să își poată urma cursul, în ultima ședință de Consiliu Local s-a votat o documentație tehnico-economică, ce va fi trimisă la București la CNI, pentru organizarea unei licitații în vederea găsirii unei noi firme care să încheie lucrarea acolo.

,,Acest bazin este realizat din punct de vedere al documentației tehnice de către municipalitate și apoi depus la Compania Națională de Investiții (CNI). După cum știți, am predat și amplasamentul pentru a se face lucrarea de către ei. Într-o anumită perioadă CNI nu a mai plătit constructorii, iar aceștia au intrat în faliment. Este o perioadă destul de lungă de atunci, de aproximativ 2 ani de zile. Între timp, am realizat expertiza tehnică pentru restul de execuție, am actualizat documentația tehnică și le depunem și pe acestea la CNI. În următoarea perioadă vor fi trei bazine în țară care vor fi finalizate, printre care și al nostru. Am ținut să dau aceste explicații pentru că în spațiul public au apărut foarte multe întrebări și foarte multe informații false cum că Primăria Făgăraș a gestionat situația bazinului de înot. Nu a ținut de Primărie ceea ce s-a întâmplat acolo, dar iată că până la urmă procedura s-a reluat și urmează ca CNI să scoată la licitație restul de execuție și estimăm ca anul viitor să reînceapă lucrările la bazin”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

 

Bazinul de înot al Făgărașului va avea o capacitate de 385 de persoane, după ce va fi gata (dintre care 192 de locuri sunt în tribune). Va avea subsol, parter și un etaj, iar înălțimea maximă a construcției va fi de 13 metri. Deși este numit generic ,,bazinul de înot”, în realitate în acest complex vor exista 3 bazine de înot distincte: unul semi-olimpic (25 X 21 metri), unul mic de antrenament (7 X 15 metri) și unul cu hidromasaj (7 X 3 metri). Suprafața totală a luciului de apă este de 651 metri pătrați. În exteriorul lui sunt prevăzute 70 de locuri de parcare și se estimează că se vor crea 15 locuri noi de muncă. Un sistem solar fotovoltaic de 30 kW va asigura energia electrică a imobilului.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

 
bazinul de înot
bazinul de înot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *