LOGO2
Zona parcului Regina Maria se transformă: cinci investiții vor forma cel mai mare complex sportiv și de agrement din Făgăraș
1377 vizualizari

Municipiul Făgăraș pregătește una dintre cele mai ample zone dedicate sportului și petrecerii timpului liber din ultimii ani. În jurul Parcului Regina Maria, administrația locală dezvoltă un proiect care reunește investiții deja finalizate și obiective aflate în diferite etape de implementare: stadionul municipal, noua bază sportivă construită prin Compania Națională de Investiții, bazinul semiolimpic de înot, actualul parc de agrement și viitorul parc tematic cu forma hărții României.

Viziunea autorităților este ca toate aceste investiții să funcționeze împreună, într-un singur ansamblu care să deservească atât sportul de performanță, cât și activitățile de agrement ale localnicilor și turiștilor. O parte dintre obiective sunt deja finalizate și date în administrare, în timp ce pentru celelalte se lucrează la documentații, finanțare sau continuarea lucrărilor.

Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a explicat că proiectul urmărește transformarea zonei Regina Maria într-un adevărat pol de sport și recreere pentru întreaga regiune.

,,Încă din 2026, ca și gândire, am vrut ca în zona Parcului Regina Maria să construim un Complex Sportiv și de Agrement. Pentru acest lucru trebuie să facem investiții pe două laturi: în agrement și în bazele sportive. Pe de o parte, avem vechiul stadion municipal pe care îl știm cu toții, am mai construit o bază sportivă prin Compania Națională de Investiții (cu gazon artificial, nocturnă, cu un teren multifuncțional), iar stadionul și baza sportivă vor purta, împreună, generic numele de Baza Sportivă Regina Maria. Pe de altă parte, avem parcul de agrement Regina Maria. Tot acolo mai facem un nou parc, care va avea forma hărții țării nostre și va fi construit în cinstea faptului că Făgărașul se află fix în centrul României. De asemenea, va mai fi construit între cele două și bazinul semiolimpic de înot. Toate acestea trei, după ce vor fi finalizate, împreună cu cele două de sus, vor forma Complexul Sportiv și de Agrement Regina Maria. Până în momentul de față, la ultima ședință de Consiliu Local le-am dat denumirea stadionului și bazei de Baza Sportivă Regina Maria, pentru că ele sunt terminate. Ele au și fost date în administrare Clubului Sportiv Municipal.”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

   

Parcul tematic cu forma hărții României

În decembrie 2025 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru acest parc tematic, cu o suprafață de aproximativ 2,5 hectare, care va fi amplasat strategic în spatele Parcului Regina Maria și va funcționa ca un punct de atracție turistică națională. Conceptul parcului este unul educativ și simbolic. Spațiul va fi împărțit în șapte secțiuni, corespunzătoare regiunilor istorice ale României, fiecare fiind amenajată cu arbori și vegetație specifică zonei respective. În centrul acestei hărți vii se va afla orașul Făgăraș.

În parc va fi construită o bornă zero, care va indica faptul că Făgărașul este fix în centrul geografic al țării, și un catarg înalt de 30 de metri. Pentru a facilita accesul vizitatorilor, municipalitatea va amenaja o parcare generoasă de 8.000 de metri pătrați. Accesul auto se va face prin Șoseaua Combinatului, de unde turiștii vor putea explora pe jos întregul complex, inclusiv actualul Parc Regina Maria, prin alei special amenajate.

Profesorul universitar Alexandru Boroiu a dovedit în ultimii ani că centrul României este la Făgăraș, iar confirmarea a venit și de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), care a calculat poziția centrului geografic și a indicat aceeași locație: Făgăraș.

 

Baza sportivă făcută prin CNI

Baza sportivă este amplasată pe Șoseaua Combinatului, în spatele bazinului de înot și al turnului de apă din Parcul Regina Maria, pe un teren cu o suprafață de 14.122 de metri pătrați. Accesul se face prin zona de la intrarea în parc, în paralel cu liniile de cale ferată. Investiția cuprinde un teren principal de fotbal, cu dimensiunile de 75,5 x 105 metri, prevăzut cu tribune în aer liber pentru 500 de spectatori. Acesta are gazon sintetic și permite desfășurarea antrenamentelor și competițiilor sportive.

Complexul mai dispune de un teren multifuncțional, cu dimensiunile de 40 x 20 de metri, destinat practicării handbalului, baschetului, voleiului și tenisului. În incintă a fost construită și o clădire cu vestiare și spații administrative, dispusă pe parter și etaj retras. La etaj se află o sală de conferințe, cu ferestre mari orientate spre terenul de fotbal. Baza mai cuprinde alei pietonale, spații verzi și o parcare cu 50 de locuri.

Lucrările au început în primăvara anului 2024, pe amplasamentul fostului teren de zgură care aparținea combinatului chimic Nitramonia. Lucrările s-au terminat de câteva luni, iar ianugurarea investiției s-a făcut în noiembrie 2026, în prezența lui Răzvan Burleanu, președintele FRF.

 

Bazinul de înot

O veste bună vine spre finalul anului 2026: bazinul de înot al orașului va fi printre singurele trei bazine din țară care vor fi realizate în perioada următoare. Rămas în nelucrare timp de doi ani, după ce constructorul inițial a intrat în faliment, procedura se reia și cel mai probabil la primăvară vor reîncepe lucrările. Multă lume a acuzat Primăria Făgăraș că a lăsat bazinul din Parcul Regina Maria de izbeliște, dar în realitate de toată construcția acestui imobil s-a ocupat Compania Națională de Investiții și nu autoritățile locale.

Bazinul de înot va avea o capacitate de 385 de persoane, după ce va fi gata (dintre care 192 de locuri sunt în tribune). Va avea subsol, parter și un etaj, iar înălțimea maximă a construcției va fi de 13 metri. Deși este numit generic ,,bazinul de înot”, în realitate în acest complex vor exista 3 bazine de înot distincte: unul semi-olimpic (25 X 21 metri), unul mic de antrenament (7 X 15 metri) și unul cu hidromasaj (7 X 3 metri). Suprafața totală a luciului de apă este de 651 metri pătrați. În exteriorul lui sunt prevăzute 70 de locuri de parcare și se estimează că se vor crea 15 locuri noi de muncă. Un sistem solar fotovoltaic de 30 kW va asigura energia electrică a imobilului.

 

Parcul Regina Maria

Făgărășenii îl mai știu și sub denumirea veche, de Parcul 1 Mai, denumire primită în timpul comunismului. Este parcul din apropierea liniilor de cale ferată și singurul parc mai mare al municipiului.

În ultimii ani aici s-au derulat lucrări de modernizare și a fost configurat un lac cu apă înspre Combinat, accesul până la el făcându-se pe un pod făcut de la zero.

Primăria vrea să amplaseze mobilier urban, zonă pentru picnic și echipamente de joacă, dar și să cumpere utilaje pentru întreținerea spațiilor verzi. De asemenea, vor fi configurate alei pentru biciclete și alei pentru pietoni.

Dacă adunăm toate suprafețele din cartea funciară ale acestui parc, de la terenuri, până la lac și punte, vom avea peste 12 hectare.

 

Stadionul vechi al orașului, cu o istorie de un secol

Povestea Stadionului Nitramonia din Făgăraș începe în 1922, când, în apropierea râului Berivoi, a fost amenajat un prim teren de fotbal destinat angajaților fabricii de explozivi. În jurul anului 1936 au apărut primele bănci din lemn și cabinele pentru sportivi, iar în 1951 a fost construită o tribună din lemn, cu cinci rânduri.

Actualul stadion a fost construit în 1982, cu o tribună din beton, devenind unul dintre principalele locuri de întâlnire ale iubitorilor de fotbal din oraș. Echipa locală, care a purtat de-a lungul timpului numele Explozivi, Metalul, Chimia și Nitramonia, a disputat aici meciuri importante cu formații precum Steaua București, Poli Timișoara sau Corvinul Hunedoara. Tot aici, în 9 septembrie 1982, a avut loc un spectacol al Cenaclului Flacăra, la care au asistat, potrivit relatărilor vremii, aproximativ 10.000 de spectatori.

După declinul combinatului Nitramonia, stadionul a ajuns în proprietate privată, fiind cumpărat în 2007 de omul de afaceri Iulian Capeti. În 2008, baza sportivă a trecut printr-un proces de renovare, fiind dotată cu scaune în tribună, tabelă electronică și facilități suplimentare. A fost cunoscută ulterior și sub numele de Arena-Park. În 2015, Primăria Făgăraș a cumpărat stadionul cu 2,7 milioane de euro.

În prezent, suprafața cadastrală a imobilului este de 15.427 mp. Capacitatea arenei a fost prezentată diferit de-a lungul timpului, de la 6.000 la 7.000 de locuri, în timp ce evidența AJF Brașov menționează 4.510 locuri în tribună. Stadionul rămâne un reper al istoriei sportive a Făgărașului și al unei perioade în care meciurile echipei locale adunau mii de oameni în tribune. Astăzi se află în administrarea CSM Făgăraș.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

   
baza sportivă făcută prin CNI
 
bazinul de Înot
 
stadion
 
așa va arăta parcul care marchează centrul României
 
parcul Regina Maria

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *