Roșia Montană este o localitate din județul Alba, aflată în Munții Apuseni, despre care în ultimii ani auzit-am cu toții în același context: exploatări miniere. Aceasta este cea mai veche localitate minieră de pe teritoriul de azi al României. O cunoșteau și romanii, căci ei au fost primii care au săpat galerii în căutare de aur.

Au fost romanii, au fost habsburgii, au fost comuniștii și aproape au venit canadienii. O firmă denumită Gabriel Resources, înmatriculată în țara arțarului, a vrut să exploateze Roșia Montană în zilele noastre și din cauza ei am auzit cu toții despre Roșia Montană. Cele mai multe voci s-au exprimat împotriva exploatării de către o firmă străină și, odată cu asta, și împotriva poluării. Roșia Montană a devenit între timp sit UNESCO și exploatările au fost stopate. Însă localnicii, cei care trăiau din minerit, nu sunt chiar cu toții de acord cu asta. Satul este aproape în părăsire, oamenii nu au surse de venit, iar toate generațiile de salariați de aici din toate timpurile au știut să facă un singur lucru: să lucreze în mină.

În centrul satului, drept dovadă, pe un banner mare se poate citi: ,,Mineritul, singura soluție pentru Roșia Montană”.

Am ajuns la Roșia Montană neștiind exact la ce să mă aștept aici. În mintea mea era formată o imagine de mult pământ excavat - de culoare galben-roșiatică - și așa ar fi trebuit să arate tot satul. Aveam niște frânturi în memorie de pe la știrile din ultimii ani. Dar Roșia a fost exact opusul la ce credeam. Verde. Mult verde. Toată verde.

Se poate vizita o mină

La intrarea în comună, într-un loc mai larg, opreau toate mașinile. Am oprit și eu acolo din inerție. S-a dovedit a fi fost intrarea într-o mină. Bineînțeles, o mină care azi nu mai este în exploatare, dar care reprezintă un simbol pentru comună.

20 de lei biletul și ține-te după grupul adunat în fața intrării! Nu se intră oricând și oricum, ci la anumite ore, numai cu ghid. Am coborât 200 de metri în subteran, unul după altul, pe niște trepte cimentate. Pereții minei, de culoare galben – maronii, erau umezi și arătau de parcă au fost scrijeliți alaltăieri.

Când am coborât suficient de mult, ghidul și-a început povestea. O spune ca pe o poezie, cred că de vreo două ori pe zi, fără să mai bage de seamă că pentru toți cei care coboară acolo acelea sunt informații cu care nu s-au mai întâlnit niciodată. Totul pare fascinant în ținutul căutătorilor de aur.

,,Deasupra noastră – suntem la 200 de metri sub pământ – mai sunt patru etaje accesibile, iar sub noi mai sunt alte trei etaje, dintre care doar unul mai este astăzi accesibil. Această zonă a fost abandonată după 1965. Încet – încet, s-a abondonat toată activitatea din subteran, iar din 1985 ne-am mutat la suprafață. Munții au rămas perforați cu peste 100 de kilometri de galerii din toate perioadele de timp. Până în anul 2006 s-a lucrat la suprafață cu excavatoare și autobasculante. Aurul nu mai crește, nu se generează cum face, de exemplu, pădurea. Ce rămâne după exploatare este doar minereu auro-argentifer. Într-o tonă din asta de minereu este un gram – cel mult două grame – de aur. Mai sunt 6 până în 10 grame de argint. Aici s-au făcut deja toate galeriile posibile și imposibile și de aia ne-am mutat la suprafață”, ne-a explicat ghidul, chiar acolo în inima minei.

Gata cu aurul la Roșia Montană?!

Pentru amărâtul ăla de gram de aur la o tonă de piatră s-au cheltuit atâtea resurse politice și financiare între canadienii care doreau zona și Statul Român? Procesul a ajuns și pe la un Tribunal de Arbitraj de la Washington, care în 2024 s-a pronunțat în favoarea României. Canadienii nu pot exploata acolo și sănătate!

Zona nu mai este exploatată din 2006. Deloc. Iar din 2021 Roșia Montană a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, ceea ce face să nu se mai poată exploata nici în continuare.

Nu știu cine deține adevărul și cât aur mai au de oferit Apusenii, dar locul este de o frumusețe rară. Și de o sărăcie pe măsură.

La ieșirea din mină este amenajat un muzeu în aer liber al mineritului, cu obiecte din mai multe timpuri, dar cred că cel mai semnificativ dintre toate este vagonetul din lemn.

Poți intra în orice casă, că nu te dă nimeni afară

Comuna este întinsă pe munte și străzile sunt tot un deal și tot o vale. Neasfaltate până acum. Iar pe viitor nici atât. Că doar de aia este sit UNESCO! Pe aproape toate casele vezi o tăbliță cu inscripția ,,monument istoric”. Sunt foarte vechi și acesta este motivul pentru care au dobândit calitatea de monumente. Dacă o fi o calitate... Căci asta înseamnă că nu le poți moderniza niciodată, cel mult o restaurare în maniera în care au fost ele de la bun început. Fără, Doamne ferește, termopane, tablă pe acoperiș, vopsea lavabilă sau tencuială decorativă.

Practic, nici după restaurare, nu prea pot fi locuite.

Cele mai multe au fost abandonate sau vândute.

Așa că, poți intra aproape în orice curte în care nu vezi oameni, că nu te dă nimeni afară. Stai pe iarbă, admiri locul, respiri aer de pădure și simți liniște. Nu sunt câini, nu sunt oameni. Te sui pe o prispă și îți imaginezi cum arăta odată acea casă locuită. Sigur a aparținut unui miner și familiei sale.

Stau să mă gândesc dacă nu cumva poți petrece chiar vreo doi ani în liniște prin vreo gospodărie din Roșia Montană, chiar dacă asta ar însemna, în termeni penali, violare de domiciliu sau tulburare de posesie. Mă amuză gândul, dar cred că se poate.

La Roșia Montană se găseau bucăți de 10 kg de aur

Roșia Montană este singurul loc din România care a fost exploatat în toate timpurile: în antichitate, în perioada medievală și în epoca modernă. Pe vremuri, aici se puteau găsi bucăți de 3 kg de aur, chiar de 10 kg. Se numesc pepite aurifere.

Producția auriferă a Imperiului Roman era de 100 kg de aur pe săptămână din toată Dacia, aflu de la ghidul din mină. Mi se pare o cantitate enormă, ținând cont la cât se mai găsește acum.

Din Munții Apuseni s-au extras de către romani vreo 500 de tone de aur. De aia arată așa bine Roma! Tot cam pe atât au extras mai târziu habsburgii. Și Viena este aurită.

Romanii au fost primii care au făcut galerii la Roșia Montană. Cea pe care am vizitat-o are ramificații din perioada romană. Din cei 100 de kilometri de galerii de la Roșia Montană, 7 km sunt numai galerii din antichitate. ,,Este cel mai complex, este diversificat și foarte bine conservat sistem de mine antice de pe planetă. Toți specialiștii care le-au văzut au rămas uimiți”, spunea ghidul, miner de meserie.

În decursul timpului, 90% din galeriile de la Roșia Montană au fost realizate cu materiale explozive: perforatoare și dinamită.

Verdele Apusenilor

Dacă nu mai vorbim de galbenul aurului din Apuseni, vorbim de verdele pădurii. Poate nu la fel de valoros, dar oricum mai valoros decât am crede.

Mergând pe jos pe străzile șerpuite și în urcare ale satului, descoperi că aproape te dor ochii de la atâta verde. Nu numai pădurea îți dă senzația asta, dar și satul efectiv. Mare parte din el tinde să se împădurească. Arborii au ieșit peste tot, prin curțile părăsite și neîngrădite ale localnicilor și pe străzile lăturalnice. Am văzut chiar și excremente de urs pe lângă niște case.

Dacă urci puțin spre culmile montane, dai de niște lacuri. Primul este Tăul Brazi – tău înseamnă lac. Lacul, care acum era secat pentru niște consolidări ale marginilor, este înconjurat de o poiană cu vedere spre dealurile din împrejurimi și de o pădure de brazi, de unde și denumirea.

La toate tăurile de la Roșia Montană se poate ajunge, de aceea veți vedea mulți turiști pasionați de munte sau de motocicletele enduro.

Cât timp ne-am învârtit pe acolo, am descoperit și o zonă generoasă amenajată pentru grătar – îmi imaginez că de către primărie. Are inclusiv o fântâniță cu apă potabilă, are grătar, mese, coșuri de gunoi împărțite pe fracții etc.

(CRISTINA CORNILĂ)