LOGO2
Ce trebuie să știi înainte să cumperi online un bilet de tren
613 vizualizari
 

Adulții cu card TrenPlus

Biletele cu reducere de 25% se emit în baza unui card „TrenPlus”, pe care călătorul îl are deja cumpărat. Reducerea se aplică la Regio și InterRegio la tariful de transport. Cardul „TrenPlus” poate fi procurat la prețul de 160 lei pentru un an (+5 lei cardul de plastic valabil 4 ani), numai de la casele de bilete și agențiile de voiaj CFR Călători.

 

Copii

Conform legislației în vigoare la transportul pe calea ferată, se consideră copii cei care au vârsta până la 10 ani. Copiii până la vârsta de 5 ani, dacă nu se solicită loc separat, pot călători gratuit. În tren se poate solicita verificarea vârstei copilului (prin prezentarea unei copii după certificatul de naștere). În cazul în care la verificarea legitimațiilor de călătorie se constată că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la călătoria copiilor, călătorul se consideră ca fiind fără legitimație de călătorie și va fi tarifat la tariful majorat de taxare în tren.

 

Elevi

Gratuitatea la biletele pentru elevi se acordă elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar din România. Elevii beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a. Pentru călătoria la clasa 1, vagon de dormit sau cușetă, elevii vor plăti integral diferențele tarifare, respectiv diferența de clasă și tariful de rezervare clasa 1/supliment de pat (la călătoria la vagon de clasa 1 sau la vagon de dormit) sau tariful suplimentului de pat la călătoria cu vagon cușetă.

Pentru a cumpăra bilete online, este necesar ca elevul să dețină un Id emis de CFR Călători (să aibă înregistrat și validat un profil pentru anul școlar în curs). Acesta se poate obține, anual, de la casele de bilete sau agențiile de voiaj, unde este necesară prezentarea în original (fizic) a carnetului / legitimației sau adeverinței de elev vizate de unitatea de învățământ, care să conțină minim următoarele elemente: nume și prenume elev, CNP elev, viza pentru anul școlar în curs.

La verificarea legalității călătoriei în tren, elevii trebuie să prezinte biletul online în format digital sau imprimat și un act de identitate: carte de identitate, pașaport, permis de ședere, permis de conducere (în original) sau certificat de naștere pentru elevii sub 14 ani (în copie sau original). În locul documentului de identitate, se acceptă și carnetul / legitimația de elev în original, vizată pe anul școlar în curs, dacă acesta/aceasta conține CNP-ul și fotografia elevului. Orice altă situație va însemna lipsa unei legitimații de călătorie valide, aplicându-se tariful de taxare în tren pentru adulți.

 

Studenți

Ca urmare a modificării din 31.12.2024 a cadrului legal, achiziționarea online a biletelor pentru studenți și studenți cu mențiuni speciale va fi suspendată temporar începând cu 01.01.2025, până la adaptarea sistemului informatic la noile prevederi legale.

 

Câini

Transportul câinilor însoțiți, este admis numai pentru cei prevăzuți cu botniță, ținuți în lesă pe podeaua vagonului, în compartimente, în vagoane la clasa a 2-a, dacă nici un călător nu protestează. În caz de obiecții ridicate de călători, agentul operatorului de transport sau organul de control, în cazuri bine justificate, poate interzice călătoria cu aceste animale. Călătorul, proprietar al câinelui, este obligat să mențină curățenia pe toată durata călătoriei, având asupra sa materiale de igienizare, iar în caz contrar va fi tratat conform reglementărilor legale în vigoare. Este interzis accesul în trenurile de călători a câinilor periculoși: câinii de luptă și de atac.

 

Bicicletă

Biletele de bicicletă se pot cumpăra doar la clasa a 2-a la trenurile marcate cu serviciul de biciclete.

 

(Andreea Alashqar)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *