De joi, 24 iulie, ora 10:00, până vineri, 25 iulie, ora 10:00, județul Brașov intră sub cod galben de val de căldură și disconfort termic ridicat, potrivit unei avertizări transmise de Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologii anunță extinderea valului de căldură în cea mai mare parte a țării. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Vor fi maxime între 33 și 37 de grade Celsius și minime nocturne între 18 și 20 de grade.
,,Va fi caniculă în Banat și Crișana, local în Maramureș, Transilvania, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei și în Dobrogea continentală. Până la sfârșitul săptămânii, valul de căldură, canicula și disconfortul termic se vor intensifica, îndeosebi în vestul, sudul și parțial în centrul țării”, a transmis ANM.
Medicii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare în orele de vârf, consumul sporit de lichide și purtarea hainelor lejere, din materiale deschise la culoare.