
Vineri noapte, în jurul orei 03.30, un autoturism a intrat în zidul unui imobil din municipiul Făgăraș și a fost cuprins de flăcări. În urma incendiului, mașina a fost distrusă aproape complet, iar imobilul a suferit pagube materiale. Din fericire, nu au existat victime.
Polițiștii au stabilit că la volan se afla un tânăr de 27 de ani, care a părăsit locul accidentului, dar a fost identificat în aceeași zi. Verificările au arătat că acesta nu deținea permis de conducere și consumase alcool, aparatul etilotest indicând valoarea de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Făgăraș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
(Alina ROMAN)
