Sâmbătă, 23 august 2025, se împlinesc 6 luni de la trecerea în neființă a generalului Gheorghe Prunduș. Generalul de brigadă cu o stea (r) Gheorghe Prunduș a împlinit 104 ani în vara lui 2024. Era născut în 1920, înaintea Regelui Mihai cu un an. A decedat în ziua de 23 februarie 2025.
A fost cel mai vârstnic om din județ și și-a păstrat luciditatea până în cea din urmă zi, după cum puteți vedea în interviul filmat în casa sa cu două luni înainte de a trece în neființă.
Acesta a rămas orfan de tată la 8 ani, a luptat în Al Doilea Război Mondial, a fost luat prizonier, a fost rănit și spitalizat, la un pas de a rămâne fără un picior, a fost învățător pe timp de pace și a fost pensionar vreme de 42 de ani.
A fost contemporan cu 6 președinți și 3 regi, respectiv Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai.
În 26 aprilie 2024, primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu, i-a acordat distincția de cetățean de onoare al orașului, spunând: ,,cu profundă emoție, am onorat un erou al neamului nostru, un om care a dat dovadă de curaj excepțional, sacrificiu și devotament pentru țară”.
(Cristina Cornilă)
Despre viața generalului Gheorghe Prunduș puteți citi AICI - CLICK