- Voluntarii din Cincu, chemați la Ziua Curățeniei Naționale 2025
Primăria comunei Cincu se alătură campaniei naționale „Let’s Do It, Romania!”, organizând sâmbătă, 19 septembrie 2025, între orele 10:00 – 12:00, o amplă acțiune de ecologizare.
Evenimentul face parte din programul „Ziua Curățeniei Naționale 2025”, derulat la nivelul întregii țări, iar la Cincu va fi sprijinit de voluntari și coordonat de administrația locală.
„Curățenia în spațiile publice nu este doar datoria autorităților, ci și responsabilitatea fiecărui cetățean”, a transmis primarul comunei, Gheorghe Mirca, ce îi încurajează pe locuitori să participe în număr cât mai mare la această acțiune.
Voluntarii sunt așteptați în fața Primăriei pentru a primi saci de gunoi și mănuși, urmând să contribuie la igienizarea zonelor afectate de deșeuri.
Reprezentanții administrației locale mulțumesc anticipat tuturor celor care se vor implica, subliniind că un mediu curat înseamnă o comunitate sănătoasă și responsabilă.
(Cristina Cornilă)