Dacă nu îți place Lisabona, atunci ai o problemă!

Am început cu concluzia, nu cu începutul, dar a fost primul lucru care mi-a venit în minte și care restrânge într-o singură propoziție esența unei plăcute excursii în capitala Portugaliei.

Lisabona are de toate, de la celebrele tramvaie galbene (cu care am făcut tot posibilul să mă asortez), la terasele superbe cu vedere la ocean, la grandioasele biserici catolice care se văd de la mare depărtare sau la artiștii care cântă muzică fado zi și noapte pe străzile metropolei.

Lisabona este atât de întinsă pe malurile Atlanticului, încât nava noastră de croazieră a făcut vreo oră, încet, pe lângă ea, până să iasă în larg. Am urmărit-o lung în depărtare, cu clădirile-i albe și acoperișurile roșii și parcă părea cel mai frumos oraș pe care am avut vreodată privilegiul de a-l vedea într-o croazieră.

Ne-am promis că ne vom întoarce cândva la Lisabona să vedem ce-a mai rămas de văzut, adică muuuult, la cât de mare este. Portughezii nu vorbesc engleză, dar amabili sunt, așa că întrebările noastre pentru mici indicii turistice nu au rămas fără răspuns, chiar dacă răspunsurile erau date non-verbal, cu mâinile.

Ne-a plăcut felul lor de a fi. Ne-a mai plăcut la orașul acesta (la fel ca la Porto) faianța omniprezentă, în mii de culori și forme, pe fațadele caselor, pe ziduri, pe vitrine. Și am remarcat un alt lucru care este specific Lisabonei în special și Portugaliei în general: tendința universală prin tot orașul de a circula cu tuk-tuk-urile. Pline de turiști, colorate cum nici nu te-ar fi dus gândul, unele chiar împodobite cu ghirlande de flori, aceste mini mijloace de transport rivalizează cu atât de celebrele tramvaie ale Lisabonei.

A fost a 6-a zi a unei croaziere care ne-a purtat pașii (mai bine zis valurile) spre Lisabona cea încântătoare. O zi memorabilă. O croazieră memorabilă.