LOGO2
Cu pensia pe două luni, un pensionar din Sibiu își poate cumpăra o mașină nouă
420 vizualizari

Un pensionar din Sibiu încasează lunar cea mai mare pensie din judeţ, de peste 42.800 de lei. Persoana care beneficiază de suma de bani a lucrat în domeniile forare de petrol și gaze, și în HORECA, potrivit Casei Județene de Pensii Sibiu.

Cea mai mare pensie din județul Sibiu, în luna ianuarie 2025, este în cuantum de 42.824 lei, relatează Turnul Sfatului. ,,Pensie cuvenită și achitată în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Persoana beneficiară a desfășurat activități în domeniile forare de petrol și gaze, și în domeniul  HORECA", arată oficialii Casei Județene de Pensii Sibiu.

Cu pensia pe două luni pensionarul își poate cumpăra o mașină nouă. De exemplu, prețul unei Dacii Sandero începe de la 14.000 de euro. Pe pensiile de pe un an întreg, pensionarul respectiv își poate cumpăra 6 Dacii Sandero noi.

   

A doua cea mai mare pensie în judeţul Sibiu este de peste 38.400 de lei, pensie de serviciu, încasată de o persoană care a ocupat statutul de procuror şi judecător. În acelaşi domeniu au lucrat şi pensionarii de pe următoarele 3 locuri, care încasează o pensie de 37.642 lei, 34.309 lei, respectiv 34.658 lei. ,,Aceste pensii sunt acordate în conformitate cu legislația în vigoare și reflectă contribuțiile și activitatea profesională desfășurată în domeniile respective", potrivit Casa de Pensii Sibiu.

Salariile şi pensiile rămân îngheţate anul acesta, deşi Marcel Ciolacu a spus că pensiile ar trebuie mărite cu rata inflaţiei la 1 septembrie, aşadar să fie majorate cu 10,4%. Ministrul Finanţelor susţine că bugetul pe anul acesta este construit pe plata pensiilor la nivelul lunii noiembrie 2024 şi că nu ar trebui să creăm speranţe false sau să dăm promisiuni pe care nu le putem respecta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *