Primul Campionat Mondial din istoria fotbalului s-a desfasutat in Uruguay in anul 1930. De ce s-a ales Uruguay ca prima tara organizatoare?  Pentru ca in acei ani era principala forta fotbalistica a lumii, in calitate de campioni olimpici in 1924 și 1928, iar in acel an, 1930, se implineau 100 de ani de la proclamarea constitutiei si conducatorii acelor vremuri doreau sa organizeze un eveniment de amploare mondiala.

Acest prim turneu final a fost singurul la care nu s-au desfasurat calificari, toate tarile participante primind invitatii. Si asa a fost greu de desfasurat, tinand cont ca multe tari au declinat invitatia, datorita distantei foarte mari, mai ales de Europa.

Mai mult interes au arătat națiunile din zona Americii.

În total șapte echipe din America de Sud au participat, mai multe decât la oricare alt Campionat Mondial.

Președintele FIFA din acele vremuri, francezul Jules Rimet a trimis solicitari de participare tuturor tarilor europene afiliate la FIFA și astfel patru echipe ale batranului continent au făcut călătoria spre Uruguay pe mare: Belgia, Franta, Romania si Iugoslavia.

Românii, antrenați de Constantin Rădulescu, și coordonați de căpitanul lor Rudolf Wetzer, au intrat în competiție după intervenția noului rege al României, Carol al II-lea.

S-a negociat de la nivel inalt cu angajatorii jucatorilor selectionati, pentru a se asigura că acestia vor avea serviciu și când se vor întoarce de la turneul final, stiut fiind faptul ca perioada de desfasurare, la care se adauga drumul dus-intors cu vaporul, era de cateva luni.

Românii au urcat la bordul vaporului Conte Verde la Genova, francezii au urcat la Viilefranche sur Mer, iar belgienii s-au îmbarcat la Barcelona. Vaporul cu care au calatorit jucatorii Romaniei, Conte Verde, l-a dus și pe presedintele FIFA Jules Rimet, trofeul și pe trei arbitri europeni: doi belgieni si un francez.

România a fost, dupa cum mentioneaza cronicile acelor vremuri, primul stat care și-a anunțat oficial participarea la Campionatul Mondial din Uruguay. Timișoreanul Rudy Wetzer, veteran al lotului național și însărcinat cu selecționarea tricolorilor, vorbește în jurnalul său, publicat de Ioan Chirilă în celebra carte Finala se joacă astăzi, despre eforturile secretarului general al Federației, Octav Luchide, de a trimite o echipă în celălalt capăt al lumii:

,,18 martie 1930. Se zvonește că echipa noastră națională va pleca în vară la Montevideo, în Uruguay, pentru prima ediție a campionatului mondial de fotbal. E oare cu putință? Bănuiesc că sunt vorbe. Nu-mi vine să cred. (…) 23 martie 1930. De necrezut. S-aude că Uruguay plătește toate cheltuielile. Trebuie să-l găsesc neapărat pe Luchide. (…) 26 martie 1930. Tot nu cred. Am întins planiglobul pe masă și am pus rigla între București și Montevideo. Până la Gibraltar sunt aproape 3.000 de kilometri. Iar apoi, pe ocean, încă vreo 8.000. Și asta în două linii drepte. Nici măcar n-am ocolit burta Africii. Tot nu cred… (…) 10 aprilie 1930. Mi-am recăpătat brusc buna dispoziție. La o masă, vesel ca întotdeauna și pus pe glume, Costel Rădulescu, unul din tartorii fotbalului nostru:

– Ești unul din cei 15 fotbaliști români care vor constata pentru prima oară cum sare mingea pe gazonul emisferei australe.

– Lasă glumele.

– Totul e aranjat. Când „grecu” (n.r. Octav Luchide) se apucă de-o treabă, scoate cozonac și din făină de marmură.

– Și bani?

– N-avem nici un sfanț. Dar Sud-America plătește până la ultima centimă. Pentru că îi onorăm cu prezența. Nu uita, Rudi. Suntem prima țară înscrisă în Cupa Jules Rimet. Află de la mine că Jules Rimet ăsta e un geniu, iar Cupa lui va trăi până ce-o îngheța pământul.

Echipa nationala s-a format din jucatori de la Timișoara si  București

Rudi Wetzer, în tricoul Chinezului

Spre mijlocul lunii aprilie, voiajul la capătul pământului începea să se contureze. Octav Luchide l-a însărcinat pe Wetzer cu rolul de antrenor, fiind responsabil de selecția jucătorilor, în vreme ce lui Costel Rădulescu i-a fost încredințată funcția de manager. Întrebat de secretarul federației cum vede echipa României la Montevideo, Wetzer i-a răspuns: „cred că soluția cea mai bună e o combinată București – Timișoara. Bineînțeles, dacă se rezolvă problema concediilor”. În jurnalul său, Wetzer relatează o întâlnire cu Ettore Brunelli, directorul Băncii Comerciale Italiene din București, patron al clubului Juventus, la care erau legitimați doi timișoreni : „Ce, nu vă mai ajunge Europa?! Italia nu pleacă! Austria nu pleacă! Cehoslovacia nici atât! V-ați găsit voi. Nici nu știți unde-i Montevideo pe hartă. Aflați că nu mișc un deget pentru concediile lui Vogl și Raffinski”, i s-a răstit italianul.

Foto: Czako, Ștefan Barbu, Stanciu, Steiner (în picioare), Zauber, Lăpușneanu, Robe, Subășeanu (așezați, pe puntea de pe Conte Verde (foto arhiva GSP)

În cele din urmă, s-a rezolvat problema concediilor (fără plată, firește), iar la 18 iunie 1930, de pe peronul Gării de Nord, delegația României s-a îmbarcat în trenul de Trieste.

Iată și echipa ce pornea într-o călătorie de două săptămâni și jumătate, până la Montevideo: Lăpușneanu, Zauber (portari), Steiner, Bürger, Czako (fundași), Fieraru, Raffinski, Vogl, Robe (aparatori/mijlocasi), Deșu, Kovacs, Stanciu, Barbu, Subășeanu, Wetzer (înaintași). Alături de cei 15 jucători, spre Uruguay au mai plecat Paul Nedelcovici (vicepreședintele federației), Octav Luchide (secretar), Nae Lucescu (secretar cu probleme administrative), Costel Rădulescu (manager) și Bică Beilis (gazetar).

Opt dintre jucătorii selecționați pentru Montevideo erau timișoreni sau au fost formați pe Bega. Toata delegatia a plecat intr-un voiaj de 65 de zile.

În 1930, o călătorie din România în Uruguay era o adevărată aventură. Trecuseră doar trei ani de la primul zbor fara oprire peste ocean, asa incat transportul aerian nu putea fi luat in calcul. Singura variantă viabilă prin care se putea ajunge din Europa pe continentul american era doar vaporul. Așadar, echipa noastra nationala a plecat intr-o calatorie parca desprinsa din cartile lui Jules Verne.

Tricolorii s-au îmbarcat la București, în trenul de Trieste, în dimineața zilei de 18 iunie 1930, iar seara s-au oprit la Timișoara, pentru a-i culege pe bănățeni. După două nopți de călătorie, Wetzer și compania au ajuns la Genova, unde au pășit pe un adevărat „hotel pe apă”, așa cum descria înaintașul timișorean impunătoarea navă „Conte Verde”. Cum până la Montevideo mai erau aproape două săptămâni, românii și-au continuat antrenamentele pe vapor. „Am făcut și mișcare cu mingea. Raffinski a scăpat una peste bord. S-a făcut roșu de ciudă. A vrut să se arunce – fără glumă! – după ea. Încă mai crede că e pe Bega”, nota cu umor Wetzer.

ROMANIA – PERU 3-1

România a debutat la Campionatul Mondial pe 14 iulie 1930 în fața reprezentativei statului Peru. Meciul s-a jucat pe stadionul Pocitos, în fața a doar 300 de spectatori, record negativ de audiență ce stă în picioare până astăzi. Adalbert Deșu, înaintașul consacrat la Reșița, a marcat în primul minut al întâlnirii. Peruanii au egalat, în repriza secundă, prin „blestematul acela de Souza”, cum relatează Wetzer. În ultimele minute, tricolorii și-au asigurat victoria, prin reușitele lui Ștefan Barbu și Constantin Stanciu.

Un succes plătit însă extrem de scump. Timișoreanul Adalbert Steiner a suferit o dublă fractură la picior, în vreme ce Constantin Stanciu, autorul ultimului gol, avea rotula deplasată. Cum la vremea respectivă regulamentul nu permitea înlocuiri de jucători, Steiner a părăsit terenul pe targă, în timp ce Stanciu a „tras” de el și a revenit în teren.

Iată și echipa României de la acest meci: Lăpușneanu – Bürger, Steiner, Fieraru, Vogl, Raffinsky – Deșu, Kovacs, Wetzer, Stanciu, Barbu.

URUGUAY – ROMANIA 4-0

Aventura României la primul CM din istoria fotbalului s-a încheiat pe 21 iulie, atunci când a întâlnit gazda competiției, Uruguay. Pe impunătorul stadion „Centenario”, în fața a 100.000 de spectatori (Timișoara avea, în 1930, 91.500 de locuitori), gazdele s-au impus cu 4-0, prin golurile marcate de Pablo Dorado, Hector Scarone, Pelegrin Anselmo şi Pedro Cea, toate „căzute” în primele 35 de minute. Față de echipa ce învingea Peru, au intrat Czako și Robe, în locul timișorenilor Steiner și Raffinsky.

Argentina, Uruguay, Statele Unite și Iugoslavia au fost echipele care au ajuns în semifinale. În finală, gazdele și favoriții turneului Uruguay au învins-o pe Argentina cu 4-2 și astfel a devenit prima națiune ce a câștigat Campionatul Mondial din istoria fotbalului.

(Țețiu Nicolae Ciprian)