LOGO2
RMN Diagnostica
La Luna y El Sol
Mocănița de pe Valea Hârtibaciului din județul Sibiu și-a reluat cursele pentru turiști
669 vizualizari

Mocănița de pe Valea Hârtibaciului din județul Sibiu și-a reluat cursele pentru turiști.

Traseul străbate 14 km dus-întors, între satele Cornățel și Hosman, în peisajul sălbatic al Podișului Hârtibaciului, a doua arie naturală protejată, ca mărime, din România, după Delta Dunării.

Pentru acest început de sezon turistic, voluntarii de la Asociația Prietenii Mocăniței vor organiza câte două curse regulate în fiecare duminică, cu plecare de la orele 11 și 14 din gara Cornățel, situată la nici 20 km de municipiul Sibiu, pe Drumul județean 106 Sibiu-Agnita.

Pe lângă acestea vor fi organizate, periodic, curse speciale nocturne pentru observații astronomice, iar în vacanțele de sărbători, cum ar fi cele de Paște și de Rusalii, cursele vor fi mai numeroase iar vagoanele vor fi tractate de o locomotivă cu abur.

De asemenea în perioadele de vârf ale sezonului estival, în lunile iulie și august, trenul de cale ferată îngustă va circula de vineri până duminică, cu câte 5 curse pe weekend. O călătorie cu Mocănița pe Valea Hârtibaciului durează o oră și jumătate, iar un bilet costă 40 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii, cu vârsta de peste 3 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *