- În fiecare an, la început de primăvară, RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului plantează puieți de molid și stejar în zonele de deal și munte pe care Regia le administrează.
Și în acest an, la început de luna martie, au fost plantați 60.000 de puieți de molid și stejar. Dintre aceștia, în zona montană, pe 4 hectare, au fost plantați 15.000 de puieți de molid. Iar pe zona de deal, pe o suprafață de 6 hectare, au fost plantați 30.000 de puieți de stejar.
De asemenea, în această primăvară au fost și noi plantații, pe o suprafață de 10,5 ha. Lucrătorii RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului au avut și completări în plantațiile înființate în anii anteriori, pe o suprafață de 6 ha. Dintre acestea, au fost plantați 13.000 de puieți de molid în zona de munte și 2.000 puieți de stejar în zona de deal.

,,Puieții se plantează în campania de primăvară. Atunci reușita este mai mare. În acest an am plantat 60.000 de puieți. Dintre aceștia, aproximativ 28.000, de specie molid, au fost plantați în zona de munte și deal administrată de noi. Am plantat, de asemenea, și stejar, aproximativ 32.000 de puieți. Puieții i-am plantat atât la primării, cât și la composesorate'', a declarat ing. Ionel Lazea, directorul RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului.
PL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului cuprinde toată zona de munte de la Valea Șercăiței și până la Ucea de Sus, dar și partea de deal Mândra – Făgăraș – Galați – Beclean - Voila, totalul administrat este de aproximativ 16.000 ha. Dintre acestea, aproximativ 7.800 hectare sunt la UAT-uri (comune) și 7.600 ha la composesorate, școli, biserici, etc.
Împăduririle pe care RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului le realizează se reflectă în bugetul fiecărui proprietar de pădure.
(Alina ROMAN)


