LOGO2
RMN Diagnostica
La Luna y El Sol
Lisa: O femeie de 76 de ani a fost atacată în casă de doi tineri pentru 60 de lei și mâncare
345 vizualizari

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu o persoană în stare de reținere, bănuită de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 3:45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, în locuința mamei sale, din localitatea Lisa, județul Brașov, solicitându-i acesteia sume de bani și alimente.

Imediat după sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat la adresa menționată, unde au identificat persoana vătămată, o femeie de 76 de ani, care, în urma incidentului, nu a suferit leziuni și nu a necesitat îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate, în scurt timp, polițiștii au identificat doi tineri, din localitate, bănuiți că ar fi pătruns, fără drept, în locuința femeii, ocazie cu care ar fi bruscat persoana vătămată, solicitând sume de bani și alimente. Tot în acest context, cei doi au sustras din locuința femeii suma de 60 de lei, după care au părăsit imobilul.

Față de cele constatate, după administrarea probatoriului în cadrul dosarului penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”, pentru unul dintre tineri, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerii acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, după ce a fost prezentat de procurorul de caz în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

În această cauză, cercetările sunt continuate la nivelul Secției  de  Poliție  Rurală Voila, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie propuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *