LOGO2
Ursula von der Leyen și Donald Trump au ajuns la un acord comercial, în Scoția. Produsele europene vor fi taxate cu 15%
402 vizualizari
 

Noul acord comercial SUA-UE stabilește o rată tarifară de 15% pe bunuri europene exportate pe piața americană. Tarifele se vor aplica generalizat tuturor exporturilor.

Anterior Trump amenințase cu o rată tarifară de 30 la sută. Acordul ar include și promisiuni de miliarde de dolari în energie.

„Am ajuns la un acord bun, e un acord bun pentru toată lumea. O să ne aducă mai aproape împreună. E un parteneriat, într-un anumit sens”, a spus Trump.

Ursula von der Leyen a lăudat, de asemenea, acordul spunând despre el că este „grozav” și că e rezultatul unor „negocieri dure”.

Președintele Donald Trump și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au discutat, în Scoția, despre un posibil acord comercial SUA-UE și despre evitarea tarifelor din 1 august, dată limită stabilită de administrația americană pentru agrearea unui acord comercial.

„A fost minunat pe terenul de golf, chiar dacă joci prost, tot e o zi bună când joci. Aștept cu nerăbdare această întâlnire, am traversat o perioadă dificilă pe comerțul cu Europa și aș vrea să o rezolvăm", a spus Trump înainte de întâlnire. Von der Leyen a sosit la întâlnirea cu Trump pregătită cu un arsenal de represalii comerciale în valoare de 93 de miliarde de euro, măsuri aprobate de cele 27 de state membre ale UE.

În anul 2024, UE a exportat bunuri în valoare de 606 miliarde de dolari către SUA, în timp ce exporturile SUA către ţările UE au însumat 370 de miliarde de dolari, de unde rezultă deficit comercial de 236 de miliarde de dolari în defavoarea SUA, conform datelor oficiale, care nu includ serviciile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *