LOGO2
FOTO-VIDEO / Cum a fost în croaziera prin Malta, Italia și insulele grecești. Lucruri pe care trebuie să le știi dacă ajungi vreodată pe o navă
6738 vizualizari

Mă numesc Cristina Cornilă, sunt din Făgăraș, jud. Brașov, și, în măsura în care pot ca timp și bani, îmi place să călătoresc.

Am început cu excursii clasice prin țară, apoi cu avionul, iar în ultimii patru ani au ajuns să îmi placă tare croazierele, după ce m-am înscris într-un club de călătorii, prin care croazierele pot fi cumpărate cu discount.

În acest material voi descrie ultima croazieră în care am fost, la cererea celor care au în plan să meargă în viitorul apropiat într-o croazieră.

Am fost în iulie 2025 cu nava Costa Fascinosa pe următorul traseu: Pireu (Grecia) – o zi pe mare – Valletta (Malta) – Catania (Sicilia) – Taranto (Italia) – Kefalonia (Grecia) – Mykonos (Grecia).

Deși am nimerit o perioadă extrem de caldă, nava de croazieră a fost la capacitate maximă, iar porturile în care am oprit au fost pline de turiști, atât din turismul de pe mare, cât și din cel clasic terestru.

Croaziera a costat 2.430 de dolari pentru două persoane, ceea ce înseamnă 2.068 euro. Întrebarea despre prețul unei croaziere este prima pe care o aud de la cei interesați de subiect. Acesta a fost prețul ei întreg, dar, pentru că am cumpărat-o prin intermediul clubului din care fac parte, am plătit cam trei sferturi din sumă, iar restul banilor au fost achitați pentru mine de către club.

Pentru mine aceasta a fost cea de-a 6-a croazieră în care am mers și prima în plină vară, căci de regulă aleg să fac asta primăvara sau toamna pentru temperaturile potrivite pentru vizitat.

 

Avion cu minim o zi înainte de îmbarcare

Am făcut o regulă din a nu lua avion în aceeași zi cu îmbarcarea pe navă. De câțiva ani, sunt tot felul de probleme cu zborurile (de la aglomerație, îngheț, defecțiuni etc.), așa că, oricât de matinal ar fi zborul, există întotdeauna riscul să ratezi nava.

Avionul îl iau cu cel puțin o zi înainte de începerea croazierei, iar, dacă orașul îmbarcării este nou pentru mine și promite mult, caut bilet și cu două-trei zile înainte. Așa am făcut de pildă în Abu Dhabi, era și păcat să stau doar o noapte.

Pentru Pireu, de unde am luat nava de această dată,  nu era necesar mai mult decât o noapte, orășelul nu este nici mare, nici deosebit de grozav, iar de cazat am ales un hotel lângă port ca să mergem pe jos a doua zi până la vapor.

Hotelul se numește Poseidonio, prețul pentru o cameră dublă cu mic dejun a fost de aproximativ 90 de euro.

 

Cum arată cabina de pe navă

O altă întrebare uzuală pe care o primesc este despre cum arată cabina de pe vapor. În decursul timpului, am avut cabină interioară, cu hublou sau cu balcon. În video-ul acesta vă prezint ultima cabină care mi-a fost casă vreme de o săptămână pe Costa Fascinosa.

Am fost pe vase noi, de exemplu MSC World Europa la vreo trei săptămâni după ce a fost lansat la apă în 2024, dar am fost și pe vase mai vechi, cum ar fi Carnival Pride, care navighează din 2002. Ambele tipuri de vase sunt furmoase în stiluri diferite. Cele noi sunt cu podele de sticlă și balustrade de inox, cele vechi sunt excesiv de decorate cu tablouri, candelabre și ornamente cu culori vii.

Chiar dacă vapoarele sunt diferite, în general cabinele de pe nave sunt asemănătoare.

   

Bine de ştiut. Informaţii generale

– În lume sunt peste 30 de companii care operează cu nave mari de croazieră. Fiecare companie are, la rândul ei, 10-30 de vase cu care face simultan trasee pe mările și oceanele lumii. Ca să vezi fiecare vas, ți-ar trebui mai mult decât o viață de om;

– Pe navă este o curăţenie aproape exagerată: în fiecare seară se spală toate punţile, de mai multe ori pe zi sunt dezinfectate butoanele de la lift, balustradele. Pereţii din sticlă ai navelor strălucesc. Zilnic, prosoapele din baie sunt schimbate, dacă pasagerii le lasă pe podea. La intrarea în restaurante există nişte dispozitive inteligente de spălat pe mâini sau cel puțin dezinfectant. La intrarea şi ieşirea din toaletele publice există senzori de deschidere/închidere a uşii, ca pasagerii să nu atingă cu mâna niciun buton. În fiecare seară sau cel puțin la câteva zile este schimbată apa din piscine;

– Pe navă nu poţi folosi bani. Toate plăţile se fac de pe cardul camerei (acelaşi care are şi rol de cheie). Acest card este alimentat la un aparat care seamănă cu bancomatul. Nu se poate plăti nimic cu bani cash și nici cu cardul personal de acasă;

– Micul dejun şi prânzul pot fi luate la restaurantul tip bufet de pe vapor (cu autoservire), în schimb pentru cină ai alocate un restaurant şi o masă anume. La acea masă nu mai stă nimeni în afară de tine pe toată durata croazierei, la ora la care ești programat tu. De regulă, seara sunt două serii de pasageri programate la cina respectivă, unul în jurul orei 19.00 și alta în jurul orei 22.00;

– La îmbarcare, bagajele sunt predate în terminal, la fel ca cele de cală în aeroport. Acestea sunt aduse în faţa cabinei de către personalul vasului. La debarcare, cu o noapte înainte, trebuie să scoţi bagajele pe hol, pe care lipești în prealabil nişte etichete primite de la companie. Ele sunt coborâte la terminal şi le primești după debarcare. Nimeni nu cară bagaje pe navă în general, dar, dacă chiar dorești să cobori personal cu ele, ai voie să faci acest lucru;

– În fiecare seară afli ce se întâmplă a doua zi, fie dintr-o aplicație pe telefon, fie pe suport de hârtie. Programul activităţilor din ziua următoare (orarul restaurantelor, spectacolele de pe navă, excursiile pe uscat) este pus de cu seară în uşa fiecărei cabine;

– În fiecare port în care se ajunge există mai multe tipuri de excursii organizate de cei de la navă: unele la anumite obiective, unele mai lungi, altele mai scurte, unele cu gustări incluse etc. Fiecare din acest tip de excursie poate fi luată în limba pe care o înţelegi. Sunt ghizi pentru limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană. La ieşirea de pe navă primeşti un autocolant cu autobuzul cu care pleci în excursie. Cauţi în parcare acel autobuz. Aşa vei fi sigur că nu te nimereşti în altă excursie faţă de cea cumpărată şi nici că vei avea un ghid în altă limbă decât cea pe care ai dorit-o. Dacă vrei să vizitezi pe cont propriu, ești liber să o faci;

– Dacă faceți o croazieră în Europa, este mai ieftin să folosiți roamingul, decât să cumpărați interenet de pe vas. Cât timp vasul se află acostat în porturi, stați pe net-ul personal, când nava se pune în mișcare seara opriți până dimineața datele mobile pentru că intră pe roaming maritim care este foarte scump. Dacă traseul este pe alte continente și vreți musai internet, puteți cumpăra de vas;

– Magazinele de pa vas nu funcţioneză când acesta este ancorat în porturi. Pentru că sunt de tip duty-free, comerţul se poate face numai în afara apelor maritime ale fiecărei ţări în parte. Ele se deschideau la 15 minute după ce nava pleca din port;

– Pe navă sunt în general 4 mese pe zi, în loc de 3. Pe lângă mic dejun, prânz și cină, între orele 16.00 şi 17.00 mai există o gustare, care conţine prăjituri, pizza, sandwich-uri, cafea, ceai etc.;

– Mesele erau extrem de bogate, nu lipsesc fructele de mare (homari, calamari, creveţi, caracatiţă, crabi, scoici), peşte, vită, miel, legume preparate în fel şi chip, supe-creme, paste, absolut toate fructele, prăjituri de multe feluri. Se ţine uneori cont şi de mâncarea specifică fiecărei ţări. De exemeplu, în ziua în care într-o croazieră am ancorat  în Barcelona, s-a servit paella;

– Toaletele de pe vapor, după cum ne indica abţibildul lipit pe ele, erau similare ca tehnologie cu cele de pe navele spaţiale;

– Nu ne-am cumpărat biletele printr-o agenţie de turism, pentru că erau cu mult mai scumpe, ci printr-un club de vacanţe.

   

Procedură obligatorie după îmbarcare

În după-amiaza zilei în care te urci pe navă treci printr-o procedură specifică doar acestui tip de turism. Este ca un fel de curs în care ești învățat ce să faci în cazuri de forță majoră. Ți se arată cum să îți pui vesta de salvare și, în cazul unui semnal sonor care anunță un dezastru, unde este locul în care tu trebuie să ajungi. Din locul acela te preia o barcă de salvare.

Să nu vă imaginați bărcile de salvare de la vapoare ca niște bărcuțe deschise în care se urcă două – trei persoane. Pe bărcile navelor de croazieră încap între 150 și 400 de pasageri, așa sunt de mari. Ele sunt închise, au propriile lor motoare și sunt dispuse pe ambele laturi ale navei.

În 2021, în primea mea croazieră, am fost pe Costa Smeralda, o navă nouă la acea vreme care avea cele mai mari bărci de salvare. Între timp, poate au mai apărut altele și mai mari. Fiecare barcă era dimensionată astfel încât să încapă câte 440 de oameni. Nava aceea avea 16 bărci. Cu cât numărul bărcilor este mai mic pe un vaport, cu atât capacitatea lor este mai mare.

   

Prima oprire a fost în Malta cavalerilor ioaniți, o țară peste așteptări de frumoasă

Prima oprire din croaziera aceasta a fost Malta, o țară formată din mai multe insule, dintre care trei locuite (Malta, Gozo și Comino), care a rămas cu puternice influențe musulmane și britanice, de la cei care, pe rând, au stăpânit-o.

Dar, în primul rând, Malta este despre cavaleri. Cavalerii de Malta, aceiași cu cavalerii ioaniți! Au adus cu ei bogății, au construit în piatră, căci Malta este pe stâncă, au apărat insula și Europa de musulmani și mulți au pierit odată cu o invazie otomană pe care au încercat s-o stăvilească. Azi, 400 de cavaleri ioaniți își dorm somnul de veci sub Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul. Au fost îngropați sub aceasta și pietrele lor funerare sunt pe jos, sub formă de podea, călcăm efectiv pe ele. Nu este permisă intrarea cu tocuri, să nu se ciobească pietrele cavalerilor înmormântați aici.

Tot acolo este și Marele Maestru al ordinului, Jean de Vallette, cel care i-a dat numele capitalei Valletta.

O pictură semnată de Caravaggio înfățișează tocmai scena tăierii capului Sfântului Ioan și m-am bucurat tare că am putut să ajung la ea. Nu are protecție, poate fi fotografiată, este de dimensiuni mari, iar Caravaggio și-a scris numele în sângele scurs pe podea de la gâtul lui Ioan.

Am regăsit Malta, după 9 ani de la prima vedere, foarte aglomerată. Pe străzile din Valletta nu e de aruncat niciun ac. Mulți dintre turiști erau români, așa că, dacă n-ar fi fost marea schimbarea de decor, m-aș fi simțit ca la Băile Perșani.

Malta este o miere toată. Și la propriu, și la figurat! Este încântătoare și este așezată pe o srâncă ieșită din mare, de culoarea mierii. Se și numește astfel, Melita.

Nu are râuri sau orice apă curgătoare, nu are păduri, dar cumva mâncarea tradițională a maltezilor este iepurele. Cred că se datorează asta cavalerilor ioaniți.

Mai pot curge pe aici rânduri multe despre Malta, despre insula pe care a copilărit Regina Maria a României, dar vă las câteva poze mai jos să completeze ele ce nu am spus eu.

 

Catania Siciliei, văzută de la înălțime de pe cupola unei biserici

În Sicilia a fost despre sfinți. Am fost prin catedrale, biserici, pe turle și am aflat povestea unei tinere care la 20 de ani a fost schingiuită până a murit. Se numea Agatha și astăzi este protectorul orașului.

Agatha și familia sa creștină au fost persecutați de împăratul roman pe vremea când creștinismul se practica pe ascuns. Era în anul 251 după Hristos.

Pentru că nu a vrut să renunțe la religia ei, fata a fost întemnițată și torturată: a fost legată cu funii și întinsă până când i-au plesnit gleznele, a fost arsă cu cărbuni încinși, i-au fost smulși sânii cu un clește... Într-o noapte de februarie a murit în celula ei, iar relicvele sale le-am văzut astăzi depuse în Catedrala Sfânta Agatha. Este ocrotitorul spiritual al orașului, iar sicilienii catolici o cinstesc în fiecare an în februarie, vreo trei zile la rând.

În aceeași catedrală, Agatha este vecină în somnul de veci cu compozitorul Vincenzo Bellini, înmormântat și el în orașul natal. La fel ca ea, și Bellini a murit de tânăr, 30 de ani. El i-a inspirat pe unii și mai mari ca el: Verdi, Wagner, Lizst, Berlioz sau Chopin.

Niște regi sicilieni și un cardinal catolic li s-au alăturat celor doi în viața de după moarte și stau probabil acum la taclale la umbra și subsolul catedralei, când afară sunt 35 de grade.

Am urcat apoi pe cupola bisericii Sf. Agatha (situată peste drum de catedrala), de unde am văzut de la înălțime toată Catania. S-a nimerit să fie fix ora 12.00 când ne aflam acolo, așa că am prins un spectacol al tuturor clopotelor bisericilor din oraș, care băteau în același timp.

Teatrul care poartă numele lui Bellini este o altă atracție a orașului, o clădire negricioasă care zici că acum a fost măturată de cenușă și care se prea poate să fi fost așa, căci orașul este la poalele vulcanului Etna.

Catania este un fel de Napoli, o lume atipică în care multe clădiri, dacă ar fi fost în România, aveau demult bulină roșie. Scuterele te calcă la propriu pe degetele de la picioare, nimeni nu oprește la niciun semn de circulație și nici nu cred că am văzut vreun semafor prin oraș.

Am dat peste o piață ambulantă care cred că se întindea pe vreo câteva hectare, pe locul doi după bazarul din Istanbul! Tommy Hilfiger ar fi invidios pe comercianții care-i vând marfa.

În Catania se vând butelii, ceea ce mă face să cred că cel puțin o parte din oraș, dacă nu tot, nu are gaz. Cu Etna la o aruncătură de băț, ar fi o explicație.

Catania nu are bogăția și frumusețea din Palermo, dintre orașele Siciliei aduce mai mult cu Messina, dar o are pe Agatha, are cartelurile de mafioți și are o duzină de creatori de modă vânduți la tarabe cu 10 euro.

Din miile de containere zilnice care vin în portul Cataniei, Dumnezeu știe ce se descarcă! Dar, personal, eu m-am simțit bine și în siguranță în oraș, chiar mi-au plăcut și oamenii, mai răbdători și mai blânzi ca cei din orașul cu care îi asemuiesc cel mai mult, Napoli. Iar Catania văzută de pe mare este o splendoare.

 

În tocul cizmei italiene – orașul Taranto

În tocul cizmei Italiei există un oraș numit Taranto, în care se poate ajunge cu vaporul, pentru că este un port cunoscut din sudul Italiei. Pentru avion cel mai apropiat aeroport ar fi Bari.

Nava noastră ne-a dus acolo în cea de-a treia oprire de pe traseu.

Cel mai reprezentativ obiectiv din Taranto este un castel aragonez, construit în secolul 15 pe malul mării, drept fortăreață împotriva năvălitorilor. Cu intrare gratuită, castelul este la propriu asaltat azi, nu de năvălitori, ci de turiști. Din curtea lui interioară se coboară la baza mării, acolo unde valurile se sparg de zidurile sale. Castelul are pereți groși de 8 metri și ziduri înalte de 21 de metri. La fel de spectaculoasă este imaginea castelului văzută de peste drum, de pe o zonă pietonală care șerpuiește de-a lungul Mediteranei și care pe alocuri aduce cu o bucată din Nisa Franței.

Partea istorică din Taranto este o combinație între Napoli, Bari și Treviso; parcă are câte puțin din trăsăturile fiecăreia, la care mai adaugă ceva propriu.

Ne-am plimbat pe străduțe înguste cu case înalte vechi la parterul cărora se aflau magazine cu suveniruri sau antichități, iar câte un italian priceput - aflat la umbră și cu muzică în difuzor -meșterea în văzul publicului obiectele pe care le prezenta spre vânzare.

Mergând așa, am ajuns la Catedrala din Taranto, unde trei preoți catolici oficiau slujba de duminică. Am asistat și noi până la final, ca mai apoi să explorăm în voie sacristia și cripta catedralei. Lăcașul de cult este printre cele mai vechi din sudul peninsulei, secol 11, iar eu am remarcat un superb tavan din lemn pictat, același stil pe care l-am mai întâlnit cu patru ani în urmă la Catedrala din Messina (Sicilia). Și acum, ca și atunci, m-am gândit că unul dintr-un milion de oameni pricepuți ar fi în stare de o asemenea operă.

Orașul vechi este în contrast cu orașul nou, ca apa cu uleiul, cu deosebirea că se conciliază cumva, ca să faci trecerea din unul în altul pe nesimțite. O realizezi abia la finalul excursiei, când scrii aceste rânduri .

O înghețată italiană într-o zi cu grade multe, peste 30, este de neconceput dacă ești turist, așa că nu am ocolit prima gelaterie care ne-a ieșit în drum și simțurile gustative s-au pus pe treabă. Nu erau ele, simțurile, prea odihnite nici înainte căci stăm de câteva zile pe o navă de croazieră unde se găsesc toate bunătățile pământului.

Ne-am întors la navă cu gust de căpșuni și fructe exotice, ca să mai petrecem o după amiază în soarele și aerosolul Mării Mediteranene, până vasul se pune în mișcare spre Grecia.

 

În Kefalonia am văzut o broască țestoasă de un metru lungime

Următoarea oprire din croazieră a fost insula grecească Kefalonia. Cumva, în timp, am tot bifat insule grecești prin croaziere, dar oricât de des ai merge, îți trebuie vreo câțiva ani să le epuizezi pe cele mai importante, căci grecii au cam tot atâtea insule câți pureci or fi pe pisicile din țara lor.

În Kefalonia nava a oprit în portul din Argostoli, oraș care îndeplinește funcția de capitală a insulei. Portul a fost aproape de oraș, așa că ne-am dus pe jos, mare parte din drum făcându-l pe o promenadă pe marginea mării.

Din prima am avut o surpriză: foarte aproape de mal o broască țestoasă de un metru lungime făcea tumbe în apă, parcă special pentru turiști. Se întorcea cu burta în sus, își alungea gâtul, făcea vreo două rotiri, se băga la fund, revenea iar la suprafață... năzdrăvană tare. Lumea era adunată ca la Delfinariul din Constanța, doar că spectacolul era gratuit și broasca nedresată. Kefalonia este renumită pentru broaștele țestoase imense, iar eu am văzut pentru prima dată o broască de mărimea unei roți de tractor.

În apa limpede a Kefaloniei am mai depistat crabi cu nemiluita și tot soiul de pești, dintre care unii lungi ca șerpii, pe care nu i-am recunoscut ca specie.

Argostoli este un oraș care se împarte cromatic între albastru și verde: de la mare și de la copaci. Are mici zone împădurite, are parcuri, are niște specii de copaci în care cântă cât e ziua de lungă niște păsărele minuscule, că nici nu le vezi. Dar sunetul lor, ca mai peste tot în Grecia, te însoțește la fiecare pas și face parte din atmosferă.

Am intrat printr-un șir de aprozare grecești, unde măslinele, halvaua și rahatul se vindeau pe bandă rulantă. Dacă nu aș fi depins de avion la întoarcere, aș fi cunpărat găleți întregi de măsline, sărate numai cât trebuie și culese de pe dealurile din apropiere.

În drumul nostru am văzut și celebrul pod De Bosset, renumit pentru că este cel mai lung pod de piatră din Europa, construit în curbă. El leagă capitala insulei de una dintre coaste și are peste 200 de ani vechime, construit fiind de un inginer elvețian de la care și-a luat și numele. Are 700 de metri lungime după unii, 900 după alții, dar nici nu contează. Ruletă n-am avut, numai chef de explorat. L-am trecut aproape dintr-o parte-n alta, la miezul zilei, pe o căldură sufocantă, doar de dragul să știu peste ani că am fost acolo. A scăpat podul de toate bombardamentele din al Doilea Război Mondial, dar, de nu va mai scăpa vreodată din vreun cutremur, eu să știu că l-am pășit.

De-a lungul orașului, erau trase la țărm numeroase iahturi luxoase, cu nume de femei în special (că așa sunt botezate ambarcațiunile), care mă trimiteau cu gândul la oligarhii ruși. Când a început războiul în Ucraina, mulți dintre ei au rămas fără iahturile scumpe pe care le țineau prin porturile Europei, așa cum erau cele de acum.

Când mi-am luat rămas bun de la Kefalonia, am făcut-o cu regret, pentru că insula mi s-a părut foarte frumoasă. Tocmai de aceea cred că este o alegere bună și pentru un concediu clasic de mai multe zile.

 

Perla insulelor grecești, Mykonos – insula bogaților și a comunității LGBT

Am lăsat la final ce a fost mai bun: Mykonos. De altfel, a fost și ultima oprire de pe traseul navei.

Insula aceasta este desprinsă dintr-o poveste. Zici că pe aici s-au turnat filme sau au făcut-o unii după descrierea dintr-o carte.

În Mykonos te dor ochii de la atâta alb. Nu numai casele sunt albe, dar și străzile pietonale sunt vopsite în alb. Alb pe jos, alb în stânga, alb în dreapta! Mai mult ca sigur este o chestiune de urbanism, dispusă de primăria de pe insulă, pentru că în felul acesta se păstrează nu numai autenticitatea locului, cât și atractivitatea sa pentru turiști.

Iar turiștii sunt ceva de nedescris. Pe cât e de frumos locul, pe atât nu mi-aș dori să trăiesc acolo. Te calci în picioare la propriu cu vizitatorii; pentru descriere îmi vine acum în minte termenul de hoarde.

În orașul principal al insulei, care se numește tot Mykonos, sunt mai multe plaje înșirate de-a lungul mării, unele cu nisip, altele cu pietre, iar apa este limpede și caldă. Un șir de case de la mal sunt construite pe piloni în apă, de aceea cartierul se numește Mica Veneție. Din loc în loc, se vede câte o moară de vânt, drept amintire de la denumirea locului - Insula Vânturilor. Nu sunt eoliene, sunt vechi mori care pe vremuri măcinau grâul, azi dezafectate, dar o emblemă pentru insulă.

Mykonos este renumită pentru viața de noapte, drept dovadă, cum nava noastră a stat în port până la ora 22.30, am văzut insula luminată toată, ca o constelație pe cer și, în loc de stele căzătoare, dârele laserelor și proiectoarelor de la discotecile din piațetele orașului.

Pe străzi, nu mai mari decât o căsuță, sunt multe bisericuțe ortodoxe și am intrat în toate pe care le-am întâlnit, pentru că grecii le lasă deschise tot timpul. Printre ele, magazine de super fițe: Louis Vuitton, Fendi, Gucci.

Portul din Mykonos avea ancorate patru nave de croazieră, ceea ce este chiar mult pentru un port. Sufocați de atâția turiști, grecii au pus taxe din sceastă vară pentru cei care coboară de pe vase: 20 de euro pentru insulele Santorini și Mykonos și câte 5 euro pentru toate celelalte insule. Nava a plătit acești bani pentru noi, iar noi am achitat apoi pe vas. Vasul a rămas în larg, deoarece portul din Mykonos nu este amenajat chiar lângă mal, iar pe noi ne-au transportat pe uscat cu bărcile.

   

(CRISTINA CORNILĂ)

   
imbarcarea - locul unde primim cardul camerei
 
urcarea pe nava
 
cum arata o cabina cu hublou
 
nava Costa Fascinosa
 
apusul pe navă
 
catedrala Sfantul Ioan din Malta
 
Catania, Sicilia
 
Taranto, in tocul cizmei Italiei
 
aerosol pe mare
 
Kafalonia, insula cu broaste testoase imense
 
toate navele au piscine si jacuzzi
 
Mykonos, insula vanturilor
 
la plaja in Mykonos
   
revenirea in Pireu - stadionul lui Olympiacos
 
nava noastra prin porturi
 
cand luminile se sting

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *