Știai că e posibil ca într-un city break de câteva zile să vezi 3 țări? Există un aeroport unic în lume, care deservește trei țări, fiind construit așa de la bun început. Dacă zbori până acolo, restul e floare la ureche. Dintr-o țară în alta, dacă nu ești pretențios, poți ajunge chiar pe jos.

Elveția, Franța și Germania sunt vecine apropiate. Pentru că nu văzusem până acum Elveția, m-am hotărât să fac un city break aici, cu gândul să ajung și în celelalte două. Am cumpărat bilet de avion de la Sibiu, cu Wizz Air, cu destinația Aeroportul Basel-Mulhouse-Freiburg.

Dacă nu iei un bagaj mai mare cu tine, poți găsi bilete de avion pe această rută începând de la 350 de lei dus-întors, în anumite perioade. Eu am luat și un troller de cabină, dublând prețul biletului și crezând că mă întorc cu el plin de ciocolată elvețiană. După ce vezi prețurile, îți iei gândul.

 

 

Aeroportul în care poți fi cu un picior într-o țară și cu unul în altă țară

Pentru prima dată am vizitat Elveția, după cum v-am povestit. Am aterizat la Basel pe un aeroport unic în lume, destul de mic de altfel, dar cu totul inedit. Nu ca aspect, ci ca funcționalitate.

Aeroportul deservește trei țări în același timp: Elveția, Franța, Germania. În denumirea lui intră numele a trei orașe din cele trei state: Basel-Mulhouse-Freiburg. Este singurul Euro Aeroport din lume, fiind construit la comun de la bun început.

Oficial, se află pe teritoriul Franței, dar are o ieșire separată pentru Elveția, una pentru Franța, iar pe latura dinspre Franța poți ieși și spre Germania (aflată la 5 km). Între Elveția și Franța nu este altă graniță decât un gard de metal, pe care-l veți vedea în poze.

În aeroport, dacă ești pe partea dinspre Franța, ai roaming și poți să îl folosești ca în orice țară europeană. Dacă ești în partea elvețiană, îți închizi datele mobile, că e vai și amar la factură dacă nu faci asta. Elveția, deși este în spațiul Schengen (nu îți verifică nimeni buletinul sau pașaportul în aeroport), nu este în Uniunea Europeană, așa că fie cumperi internet de acolo, fie plătești foarte mult pentru roaming.

   

 

Prima impresie despre Basel

Am ieșit din aeroport urmând indicatorul cu ieșirea spre Elveția. Aeroportul este micuț, nu este greu să mergi spre Exit, unde ajungi în doar câteva minute.

Ca să ajungi în gara centrală din Basel, denumită SBB și aflată la doar câțiva kilometri de aeroport, ai două variante: iei autobuzul nr. 50 sau chemi un Uber/Bolt. Am optat pentru cea de-a doua și am plătit în jur de 20 de franci elvețieni.

Vă spun din capul locului că francul elvețian este 5,4 lei, peste euro, așa că aveți grijă când faceți în minte convertirea monedelor. În Elveția, totul este în franci elvețieni.

Cazarea a fost într-un apartament cu două dormitoare și un living, pentru care am plătit 4.600 lei (5 nopți, 3 persoane). Era amplasat în apropierea unei stații de tramvai (tramvaiul fiind mijlocul de transport absolut în Elveția), în apropierea grădinii zoologice (25 de franci intrarea) și în apropierea unui Lidl (de unde ne-am aprovizionat cu mâncare). De asemenea, de la cazare puteam merge pe jos până la gara centrală, cam 15 minute, și chiar am făcut asta aproape în fiecare zi, căci ne-am deplasat peste tot locul în astea 5 zile.

În prima după-amiază am ieșit să vedem Baselul. Nu m-a dat nimic pe spate, nu mi s-a părut wow, dar în schimb avea ceva ce nu prea găsești în marile orașe europene: liniște. Oamenii, ori turiști, ori localnici, vorbesc moderat, nu auzi muzică pe stradă, nu e muzică pe la terasele de pe trotuare, nu trec pe lângă tine turiști vorbind tare... o splendoare. Pe bune! Încearcă asta într-un oraș din Italia, de pildă Napoli. Râdeți acum, știu.

Localnicii sunt probabil mai disciplinați, la fel ca genul de turiști care caută Elveția. Mulți nemți în special. Aceștia sunt de felul lor mai moderați în voce și mai puțin expansivi.

Orașul este deosebit de curat, nu sunt foarte multe mașini și m-am prins până la finalul excursiei de ce: nu pentru că nu-și permit, ci pentru că merg cu tramvaiul. Șoferul de la Bolt care ne-a adus de la aeroport, când am intrat într-un sens giratoriu cu trei mașini, a exclamat: ,,Ce nebunie e aici!” M-a bufnit râsul. Și în Făgărașul meu natal cu mai puțin de 30.000 de locuitori este traficul mai mare.

Dar locuitorii din Basel au o preocupare care nu-mi place. Dom'le, fumează oamenii ăștia la iarbă, ceva de speriat! Eu nu mai fumez de la un Covid făcut prin 2021, dar nu mă deranjează fumul normal de țigară. În schimb, mirosul de iarbă nu-mi place deloc. Cred că în toate plimbările prin Basel am simțit mirosul acesta specific. M-am gândit dacă nu e cumva și vreo plantă care miroase așa natural, încă nu am aflat.

 

 

Prima oprire în Franța, Colmar – orașul cel mai colorat din această țară

A doua zi a excursiei am petrecut toată pe teritoriul Franței, deși cazarea o aveam în Elveția.

Mai bine de jumătate de zi am stat în cel mai colorat oraș al acestei țări - Colmar. Zici că e decor de film, nu oraș normal. Mare parte din el este medieval, cu case cu bârne de lemn prinse în zidărie și cu fațade care au epuizat din oficiu toate culorile curcubeului. Nu toate pe aceeași casă, ci fiecare casă în nuanța ei și cu decorul ei.

Orașul, cu o populație de 70.000 de locuitori, este șerpuit de canale și un cartier al său chiar se numește Mica Veneție. Gondolele sunt înlocuite cu niște bărci de lemn specifice probabil zonei, la fel cum de exemplu cinurile erau bărcile de lemn folosite în trecut pe Olt de locuitorii Țării Făgărașului.

Oltul Colmarului este plin de lebede, de rațe și de turiști plimbați pe bani mulți. Apa are o culoare ușor verzuie, care este complementară cu vegetația de pe poduri, ziduri și de pe străzi. Căci Colmarul este o imensă seră de flori în aer liber.

Străzi întregi cu case desprinse parcă din Frații Grimm am parcurs și, când credeam că orașul nu mai are altceva de oferit, ne mai surprindea o dată. Altă priveliște și altă priveliște...

Am vizitat piața închisă a orașului, care este de fapt un amestec de piață clasică și restaurante lacustre. Din piață coborai spre terasele amenajate direct pe luciul apei, ceea ce mi s-a părut foarte instagramabil, romantic și venețian.

Apoi am ajuns la Catedrala din Colmar, o clădire gotică ce te hipnotizează prin multele detalii arhitecturale și dimensiunile impunătoare, cum ar fi de pildă înălțimea de 71 de metri. Exteriorul este fabulos, dar nici interiorul nu este de ignorat, mai ales că intrarea e gratuită.

Deși mai era de stat în Colmar, pe la ora 15.00 eram deja la gară, pentru că o altă destinație, la fel de frumoasă, nu putea fi ratată. Despre ea, în postarea ce urmează.

     

Strasbourg-ul, altfel de cum mi-am imaginat

La Strasbourg am petrecut jumătatea a doua din ziua alocată Franței. Gara orașului este una de ținut minte, din sticlă, în formă de sferă. Cu gara am făcut cunoștință prima dată, apoi cu un tramvai care ne-a dus direct la Parlamentul European, aflat la câteva stații distanță. Eram convinsă că pot face câteva fotografii din fața clădirii, ca mai apoi să am conștiința faptului că am fost acolo, că am văzut-o, că am ajuns în locul în care uneori se decide soarta Europei.

Întâmplarea a făcut să fie mai mult de atât. Parlamentul de la Strasbourg se vizitează. Fără programare prealabilă. Și gratuit.

În două minute, micul nostru grup era în clădire. Accesul nu se face chiar fluierând, dar nici departe nu-i. Prima dată treci printr-un control de securitate ca la aeroport, cu scanarea bagajului. Apoi, cu buletinul îți scoți singur de la un aparat o legitimație de turist valabilă o zi, pe care în pasul trei o scanezi la intrare. Intri în curtea unei clădiri circulare, înaltă cât vezi cu ochii și fără acoperiș, un fel de Panteon mai din zilele noastre. De jur împrejur - birouri, sus - cerul liber. Imaginați-vă că sunteți la baza unui tub și vă uitați în sus spre lumină. Conceptul clădirii, deosebit de interesant, este demn de instituția pe care o găzduiește.

Am urcat pe terasa Parlamentului, adică pe conturul tubului, de unde poți vedea o parte însemnată a orașului, și am mai avut o surpriză și acolo: de sus se vedea în deplinătatea ei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Și clădirea aceasta a avut arhitecți vizionari, care au construit-o în '95 sub forma a trei cilindri din sticlă. De la depărtare zici că sunt silozuri moderne și sunt sigură că nimeni nu i-a mai găsit asemănarea aceasta.

După terasa Parlamentului, am revenit în interiorul clădirii și am vizitat-o pe îndelete, până am ajuns în sala unde au loc ședințele europarlamentarilor, printre care și cei 33 de români. Cu mulți ani înainte văzusem și Parlamentul European de la Bruxelles și doar acum pot spune că am imaginea conpletă a Legislativului european.

Cât despre Strasbourg-ul Franței, el nu este numai despre sticlă, stiluri futuriste, diplomație și instituții europene. Este un oraș medieval, asemănător cu Colmar-ul din postarea anterioară, străbătut de canale, printre care și un afluent al fluviului Rin (ILL - pe numele lui).

Partea aceasta veche a orașului este grozavă, o faci la pas printre canale, sau te dai cu barca, sau te urci pe o pasarelă de unde ai o panoramă completă.

Dacă mai ai timp, du-te și pe la Catedrală, sigur te va lăsa cu gura căscată la cât de impunătoare este. Negricioasă la culoare, gotică până-n rărunchi și posesoare de tot atâtea ornamente câte stele sunt pe cer, Catedrala aceasta veche de 8 secole a fost vreme de 227 de ani cea mai înaltă clădire din lume, până în 1874, când a fost detronată de cea din Hamburg.

În loc de concluzie, vă spun că Strasbourg-ul este în antiteză cu el însuși, cu inima medievală, cu marginile european. În esență cu spirit francez pur, în fapt cu geopolitica și administrația unui întreg continent.

 

   

În a treia zi am fost la Zurich, să vedem de ce-l preferă bogații lumii

Am mers la Zurich să vedem unde își țin bogații lumii banii! Prima impresie a fost de oraș sobru care îți inspiră o anumită ținută morală și financiară ca să-l frecventezi. Apoi, pe măsură ce orele treceau și pașii înaintau spre inima lui, am trecut de la sobru la lejer.

Zurich-ul este străbătut de un râu albastru, care se numește Limmat. Se formează din lacul Zurich, lac lung de vreo 40 de kilometri, care se află parțial pe teritoriul orașului, dar cea mai mare parte a lui iese din oraș. Interesant este că râul nu se varsă în lac, ci iese din lac.

De-a lungul râului, pe ambele părți se desfășoară o serie de clădiri istorice, cu fațadele atent întreținute și cu grijă pentru păstrarea patrimoniului arhitectural. Te poți plimba pe ambele maluri și asta este o activitate pe care o vei face inconștient.

Pe măsură ce mergi spre lac, apar bărcile, lebedele și rațele, care fac parte din peisaj. Lacul este priveliștea preferată a celor bogați care și-au construit case pe înălțimile din apropierea lui. Să vă spun cam cât ar fi proprietățile astea? Estimez că pe la vreo 1-2 milioane de euro bucata, în funcție de numărul de camere și de panorama asupra lacului.

În locul unde râul și lacul încă formează un trunchi comun, adică pe un fel de promanadă, este scena artiștilor în devenire. Unii cântă la chitară, alții sunt talentați la voce...

Mi-au atras atenția niște clădiri frumoase, una fiind chiar Opera din Zurich. Și ea tot pe lângă lac.

La întoarcere spre oraș am vizitat Catedrala din Zurich, gratuită pe interior și cu taxă de 5 euro pentru turn. Pentru că taxa era modică, am urcat să vedem de sus orașul. Dacă știam că mă așteaptă vreo 200 de scări...

Apoi am dat o tură și pe Bahnhofstrasse, frecvent clasată printre cele mai scumpe străzi din lume, fiind recunoscută pentru magazinele sale de lux și prețurile ridicate la proprietăți. Dacă vreți să vă luați ceasuri elvețiene, aici e locul, dar prețurile sunt ceva de speriat. Pe strada asta erau mai mulți turiști români decât pe la Sinaia și m-am bucurat să aud limba română lângă vitrinele cu Rolex, Philippe Patek sau Longines. Eu doar m-am uitat!

La Zurich am ajuns cu trenul din Gara Basel SBB (gara centrală). Sunt 80 de kilometri între aceste orașe. Prețul biletului de tren a fost 82 euro/dus-întors. Este mai ieftină benzina decât trenul în Elveția!

 

 

În a patra zi am revenit în orașul de pe Rin și i-am alocat o zi întreagă

După o zi în Franța și una la Zurich, în a patra zi am stat pe lângă ,,casă” și am luat Baselul la ,,bani mărunți’’. Fie vorba între noi, că numai mărunți nu sunt banii și prețurile din Elveția!

Prin mijlocul Baselului curge Rinul, un râu liniștit, de-a lungul căruia poți să mergi mult și bine, pe ambele maluri. Există și un pod mai vechi din piatră, care este socotit cumva podul central din orașul vechi, iar în apropiere găsiți un vechi și celebru hotel: Trois rois (Trei regi), care de-a lungul timpului i-a găzduit pe Napoleon, Elizabeta a II-a, Pablo Picasso, Thomas Mann etc. Am dat de curiozitate o căutare pe Booking să văd cât este o noapte și, dacă găsiți vro cameră liberă (că aproape toate perioadele par ocupate), ea costă unmdeva la 4.000 de lei/noapte.

Ce mi-a plăcut la Rin este că scăldatul în acest fluviu e sport național. În România sigur găseai vreo pancartă cu ,,Scăldatul interzis”, pe când acolo era chiar încurajat. De pe marginea lui oamenii săreau în apă și se lăsau purtați de curent o lungă bucată. Aveau cu ei o pernă umflată în care cred că își băgau hainele, căci altfel nu îmi explic ce făceau în costum de baie la trei kilometri mai în aval. Săreau cu zecile în apă, nu erau cazuri excepționale. Aș fi sărit și eu, dacă aveam costumul de baie la mine, atât de mult mă atragea chestia asta.

Am traversat în schimb Rinul cu o barcă, ce aducea mai degrabă a plută. Traversarea durează câteva minute, costă 2 franci, și barca este legată cu o frânghie de un cablu peste Rin, ca să nu fie dusă de apă și să meargă drept până la malul celălalt.

Printre lucrurile pe care le-am mai făcut în Basel a fost să mergem în locul unde se întâlnesc efectiv cele trei țări. Este o peninsulă pe Rin, unde a fost ridicat un monument, cu indicatoare spre fiecare țară. În stânga noastră peste apă era Franța, în față era Germania și noi ne aflam în Elveția. Ne despărțea de țările respective doar Rinul. Se numește Three Country Point sau Border Triangle. Ca să ajungem acolo am luat un tramvai care ne-a dus până în zona industrială a orașului Basel și de acolo am mai mers pe jos vreo 20 de minute. Obiectivul se vizitează gratuit.

Am mai vizitat în Basel clădirea Primăriei, în care puteți intra tot gratuit, și care este un superb monument de arhitectură. Primăria se află în piața Marktplatz și este ușor de recunoscut prin culoarea sa roșie și dominantă și prin turnul anexat clădirii. Construcția este una gotică și datează de peste 500 de ani, fiind restaurată și extinsă în mai multe rânduri. Un detaliu arhitectural care atrage atenția este ceasul de pe fațada clădirii, care este chiar în forma sa originală. Nu numai la exterior este frumoasă clădirea, cât și la interior unde este deosebit de decorată și pictată. Frescele de pe primărie nu sunt întâmplătoare, toate reprezintă scene și povești legate de oraș. Elveția are 26 de cantoane și fiecare canton are constituția sa, parlamentul său,  guvernul său și propriile instanțe judecătorești. În clădirea Primăriei din Basel, pe lângă Consiliul Local, funcționează și sediul Guvernului și Parlamentului cantonului Basel.

 

În ultima zi am mers în Germania, la Freiburg

Cu un bilet dus-întors de 36 de euro, în ultima zi a vacanței am mers în Germania la Freiburg im Breisgau (cea de-a treia localitate care dă numele aeroportului). Am făcut cu trenul cei 60 de kilometri până acolo în aproximativ 40 de minute.

Orașul nemțesc este punctul de plecare pentru cei care vor să meargă în Munții Pădurea Neagră, la izvorul Dunării. Deși este la poalele muntelui, acesta este considerat cel mai însorit oraș al Germaniei și îl veți găsi în ghidurile turistice prezentat în acest fel (are 1.800 de ore de soare anual).

Freiburg-ul Germaniei (mai este unul și în Elveția) este renumnit pentru micile canale care traversează orașul. Nu sunt de mărimea celor din Colmar sau Strasburg, sunt practic niște șanțuri mici și înguste, betonate, prin care curge în permanență apă pe marginea străzilor. Se numesc ,,bachle” și le vezi de cum vii dinspre gară în oraș. Drumul de la gară până în centru se face pe jos.

În centrul orașului vizitați Catedrala, care pe interior este o bijuterie.

Căutați apoi Universitatea din Freiburg, cu clădirea sa cea nouă din sticlă, aflată peste drum de vechile clădiri universitare funcționale și ele în continuare. În clădirea nouă puteți intra și vă puteți pierde printre sutele de studenți. Am intrat în biblioteca universității, am băut o cafea la barul său și am urcat vreo două etaje să vedem spațiile de studiu, unde pe diverse bănci și fotolii studenții stau singuri sau în grup și studiază, fac proiecte, teme, discută etc. Pe toate laturile ei, din clădire se vede afară, iar pe una dintre laturi vi se înfățișează chiar Teatrul orașului. În fața clădirii, mii de biciclete, încât eu nu aș fi în stare să mi-o mai găsesc pe a mea, de-aș fi studentă acolo.

Universitatea este istorică, are peste 500 de ani vechime și 11 facultăți. Este căutată de mulți studenți din afara Germaniei.

În magazinele nemțești veți găsi ciocolată la un sfert din prețul celei elvețiene și veți recunoaște imediat pe rafturi ciocolata pe care rudele sau prietenii care veneau din Germania o aduceau în România.

 

 

În loc de concluzie

• Elveția, căci pentru ea am ales această călătorie, este o țară scumpă. Puteți opta pentru cazare în Franța sau Germania și puteți veni în Elveția pe timpul zilei doar pentru vizită.
• Este mai scumpă călătoria cu trenul prin țară decât cu mașina. Un litru de benzină costă 1,69 franci (aproximativ 9 lei).
• Țara are cea mai lungă neutralitate din lume. Nu a mai fost implicată într-un conflict de peste 150 de ani. Cetățenii elvețieni nu au dreptul să se înscrie în în armata vreunei alte țări.
• Cea mai frumoasă parte a acestei călătorii a fost ziua în care am vizitat Colmar și Strasburg, așa că - orice ați face - nu eliminați astea de pe listă.
• Atât Franța, cât și Germania, au un nivel de trai mai pământesc față de vecina lor. Se simte la prețul biletului de tren sau la magazinele alimentare.
• În Elveția se vorbesc în mod oficial patru limbi: germana, franceza, italiana și retoromana. Ultima este vorbită de o mică parte a populației. Cu engleza vă descurcați perfect, deși nu e limbă oficială, se vorbește și ea la scară largă.
• Există un loc, pe fluviul Rin, unde se întâlnesc toate aceste trei țări (Three Country Point). Se ajunge la el din Basel și este marcat printr-un monument de oțel.

 

(CRISTINA CORNILĂ)