- Făgărașul are parte vineri de o zi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, în timp ce în restul țării vremea se încălzește temporar. Maxima prognozată pentru astăzi în municipiu este de 15 grade Celsius, conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, intervalul 21 – 23 noiembrie aduce precipitații, intensificări ale vântului și ninsori la munte, precum și o răcire treptată a vremii.
Vineri, 21 noiembrie
În mare parte din țară sunt prognozate ploi, mai ales în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia și pe arii mai restrânse în Moldova și Muntenia. Izolat, în sud, pot apărea descărcări electrice. În zona deluroasă a Olteniei și în vestul Carpaților Meridionali cantitățile de precipitații pot ajunge la 20–30 l/mp, izolat peste 35 l/mp.
Noaptea, în zona subcarpatică a Moldovei și pe crestele montane vor fi precipitații mixte. Vântul atinge 70–90 km/h la altitudini mari în Carpații Meridionali.
La Făgăraș, ziua de vineri aduce temperaturi ridicate pentru data din calendar, cu o maximă de 15°C.
Sâmbătă, 22 noiembrie
Vremea se menține deosebit de caldă în sud-estul țării, însă în celelalte regiuni se instalează o răcire semnificativă. Precipitațiile se extind în aproape toată țara și sunt însoțite local de descărcări electrice în sud. Spre seară, la munte predomină ninsorile, iar în Crișana, nordul Moldovei și estul Transilvaniei sunt posibile lapoviță și ninsoare, cu formare izolată de polei.
În Făgăraș, maxima zilei va fi de 11°C, iar minima de 2°C.
Duminică, 23 noiembrie
Răcirea se accentuează și devine mai pronunțată în vest, centru și nord. Cerul rămâne acoperit în aproape toată țara, iar precipitațiile apar local, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare în zonele vestice, centrale și nordice. La munte ninge, iar izolat se poate forma polei.
La Făgăraș, temperatura maximă se oprește la 4°C, iar minima coboară spre -3°C, marcând instalarea unui episod rece.
(Alina ROMAN)