Se circulă îngreunat la această oră, pe DN 1S, între localitățile Pârău și Veneția de Jos, după un accident în care au fost implicate un autoturism și un atelaj hipo
În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului intervin echipaje ale Biroului Rutier Făgăraș, care fac cercetări pentru a stabili cauza și împrejurările producerii accidentului.
Poliția Rutieră Brașov îi sfătuiește pe șoferi să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor prezenți în zonă.
„Traficul rutier va fi reluat de îndată ce vor fi finalizate cercetările”, a declarat Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
(Alina ROMAN)